Concert de colinde în ajunul Nașterii Domnului,  în Parohia Lipova

„Vine, vine … Moș Crăciun” – așa s-a numit Concertul de colinde tradiționale desfășurat în seara de Ajun a Nașterii Domnului în parohia Lipova.

Pregătirile pentru acesta au debutat chiar de la începutul Postului Nașterii Domnului când, la invitația preoților Raul Moț și Alexandru Neicu de a învăța sau repeta colinde tradiționale românești, au răspuns zeci de copii și tineri din Lipova, de la cei mai mici – din clasa pregătitoare, până la cei mai mari – din clasa a VIII-a de la ambele licee din oraș.

Lor li s-au alăturat domnișoara profesoară Raluca Rașca, profesoară de educație muzicală care s-a străduit pe parcursul celor șase repetiții să poată învăța micile vlăstare să cânte aceste minunate colinde tradiționale. De asemenea, fiindcă lucrările pentru reabilitarea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Lipova sunt încă în desfășurare și spațiul adecvat pentru repetiții este momentan indisponibil, s-a alăturat acestei inițiative și doamna Corina Dubeștean, muzeograf al Muzeului Orașului Lipova, sprijinind această acțiune prin punerea la dispoziție a spațiului necesar pentru repetiții.

Roadele muncii celor șase săptămâni au fost culese astăzi, în ziua de Ajun a Crăciunului, când după Vecernia praznicului Nașterii Domnului, în biserica, fostă catedrală, din Lipova au răsunat zeci de glasuri îngerești, toate lăudând pe Dumnezeu prin colinde și mulțumindu-I pentru Darul pe care acesta l-a făcut umanității – Pruncul cel Sfânt Iisus. Preotul paroh Raul Moț a prezentat concertul, precizând că scopul venirii lui Hristos în lume a fost ca El să-și poată oferi viața Sa ca un sacrificiu pentru păcatele noastre, ale oamenilor, El a venit să moară, pentru ca noi să putem renaște, aceasta fiind cu adevărat „magia” Crăciunului.

Au deschis concertul de colinde cei mai mici care au încântat cu glasurile lor cristaline pe toți cei prezenți prin colindele: Deschide ușa creștine, Sus la poarta Raiului, O ce veste minunată și Trei păstori se întâlniră. Mai apoi a fost rândul tinerilor din clasele V-VIII, care și ei au primit ropote de aplauze din partea credincioșilor prezenți pentru interpretarea colindelor: În cetatea împărătească, La Vifleeem colo-n jos, Cerul și pământul și Viflaime, Viflaime. La final, așa cum era și firesc, membrii corului „Doina” al Parohiei Ortodoxe din Lipova, cei care în fiecare Duminică și praznic dau răspunsurile la Sfânta Liturghie în această istorică biserică a Lipovei, au încântat credincioșii prin interpretarea câtorva colinde tradiționale românești, desăvârșind o seară minunată de laudă și slavă adusă lui Dumnezeu prin colinde.

Și fiindcă  Moș Crăciun este acel personaj al copilăriei pe care nici unul dintre noi nu îl poate uita, la finalul concertului toți colindătorii, cât și gazdele lor, au cântat împreună acel frumos colind care îi place Moșului atât de mult – Moș Crăciun cu plete dalbe. Și pentru că Moșului i-a plăcut atât de mult cum i-au cântat colindătorii s-a oprit din drumul său și pe la biserica din Lipova dăruind din tolba sa cea bogată cadouri pentru toți colindătorii, mici și mari, cât și pentru toți copii prezenți la biserică în această seară.

Părintele Alexandru Neicu a mulțumit la final tuturor: copiilor pentru bunăvoință și stăruința în cântare, domnișoarei profesoare Raluca Rașca pentru efortul și răbdarea necesare instruirii celor mici, doamnei Corina Dubeștean pentru buna colaborare în pregătirea acestui concert, ,, Asociației „Împreună suntem mai buni” din Lipova și domnului Valentin Căldăraș pentru cele 100 de plase cu dulciuri dăruite în această seară copiilor, credincioșilor pentru prezența în număr atât de mare și tuturor colaboratorilor și oamenilor de bine din această parohie care au sprijinit acest proiect, exprimându-și speranța că acest concert va fi doar prima ediție dintr-un lung șir care va urma în anii viitori.

Mulțumind lui Dumnezeu pentru toate și dând slavă purtării Sale de grijă, urăm tuturor Sărbători binecuvântate alături de cei dragi.

Pr. Raul Moț