Har, lumină și tradiție în vatra regală a Săvârșinului, în seara de 11 decembrie, când s-a desfășurat a opta ediție a Alaiului Dubașilor.
Cetele de colindători s-au adunat în biserica noastră din Săvârșin, care a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea colindătorilor veniți din cele trei județe: Hunedoara, Timiș și Arad și a credincioșilor prezenți la acest minunat ”regal” de colinde. Fiecare grup a colindat după tradiție, Domnului Bun, primind binecuvântarea lui Dumnezeu, și a bisericii, așa cum e obiceiul la noi. Din biserică s-a pornit in alai către Sala de evenimente , Săvârșinul, răsunând de bătaia dubelor, obicei care este specific mersului cu duba doar în aceste 3 județe (Arad, Hunedoara și Timiș).
Biserica nostră a fost reprezentată de Ansamblul Băgrinul, crescut și format în tinda bisericii, băgrinii sunt astfel păstrători și continuatori ai tradițiilor locale săvârșinene, a tezaurului local – mersul cu duba. Copiii au deschis programul serii ca și ”gazde mici”, iar finalul le-a aparținut vestiților Dubași din Săvârșin, îndrăgiți atat de mult de comunitate dar și Familia Regală a României, îndeosebi de către + M. S Regele Mihai I, cunoscuți la nivel național.
Sărbători binecuvântate tuturor!!!!!
”Ginclea păstă vale, Doamne,
La șea casă mare
Iest tri florișele
Stau și să pilgescu
Cari din cari mai mare
Floarea mirului,
………………………….
Floarea vinului,
…………………….
Floarea graului.
….. S-o ncinam cu sănătace”
Pr. Călin Mădăluță