Etapa finală a Concursului „Colindăm, Doamne, colind” – Ediția a II-a

În a treia zi de Praznic și, totodată, la prăznuirea Sfântului Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, a avut loc Etapa finală a Concursului „Colindăm, Doamne, colind”, organizat de Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

În această etapă au participat corurile care au obținut Premiul I în prima etapă (care s-a desfășurat în mod virtual). Etapa finală s-a desfășurat în Catedrala Veche a Aradului, începând cu ora 15:00. Concursul a fost prezentat de către P.C. Părinte Flavius Lazăr, de la Parohia Iratoș, profesor de religie la Colegiul Preparandia „Dimitrie Țichindeal” din Arad.  Printre cei prezenți s-a aflat și doamna prof. Veronica Sirca, Inspector școlar pentru religie, și P.O. Părinte Protopop Flavius Petcuț, protopop al Aradului.

Corurile care au participat în etapa finală au fost:

A. Secțiunea Coruri de copii și tineri – Parohii

  1. Corul de copii și tineri al Parohiei Aluniș, coordonator preot paroh Sorin Ioan Ilota;
  2. Corul „Brâncovenii” al Parohiei Arad-Subcetate, coordonator prof. Marius Lăscoiu-Martin, preot paroh Radomir Stoica;
  3. Corul de fete al Parohiei Mișca, coordonator preot Nicolae Vidican;
  4. Corul de copii „Lăudați pe Domnul” al Parohiei Sânleani, coordonator prof. Corina Teuca, preot paroh Călin Dan Teuca;
  5. Corul de fete „Sfânta Muceniță Ecaterina” al Parohiei Hășmaș, coordonator prof. Denis Roșu-Drăgan, preot paroh Marcel Dorin Drăgan;
  6. Corul de copii și tineri „Bagrinul” al Parohiei Săvârșin, coordonator preot paroh Călin Dorin Mădăluță;
  7. Corul de copii și tineri al Parohiei Gurahonț, coordonator prof. Nicoleta Păiușan, preot paroh Aurelian Iulian Moț;
  8. Corul de copii și tineri „Junii Hălmagiului” al Parohiei Hălmagiu, coordonator prof. Adina Mirela Vasii, preot paroh Cristian Mihăiță Bacoș

B. Secțiunea Coruri de școli gimnaziale

  1. Corul „Vivo” al Școlii Gimnaziale „Lazăr Tâmpa” din Almaș, coordonator prof. Adina Mecea
  2. Corul Școlii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, coordonator prof. Iustina Diana Ban.

Comisia de jurizare a fost formată din doamna Magdalena Lodi, profesor de muzică la Colegiul Preparandia „Dimitrie Țichindeal” din Arad, doamna Emanuela Sandu, profesor de muzică la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, și domnul Ovidiu Căpitan, profesor de muzică la Școala Gimnazială „Dr. Ioan Danicico” din Semlac și Școala Gimnazială din Secusigiu.

Marele Premiu al concursului a fost acordat Corului „Vivo” al Școlii Gimnaziale „Lazăr Tâmpa” din Almaș – coordonator prof. Adina Mecea.

La secțiunea „Coruri de copii și tineri – Parohii” Premiul I a fost acordat Corului de copii și tineri al Parohiei Gurahonț, coordonator prof. Nicoleta Păiușan, preot paroh Aurelian Iulian Moț, iar Corul Școlii „Sfântul Ierarh Nicolae” din Arad, coordonator prof. Iustina Diana Ban, a obținut Premiul I la secțiunea „Coruri de școli gimnaziale”.

Toate corurile s-au evidențiat într-un mod minunat. S-au descoperit noi talente atât între copii și tineri, cât și între dirijori. S-au cântat colinde vechi, colinde noi, pe mai multe voci sau la unison.

La final doamna inspector Veronica Sirca și-a exprimat bucuria participării la acest eveniment dedicat copiilor și tinerilor care merită a fi descoperiți.

Organizatorul concursului, P.C. Părinte Gabriel Streulea, inspector eparhial misionar, a adus mulțumiri ierarhilor, preoților, profesorilor coordonatori, copiilor și tinerilor care s-au implicat în frumoasa desfășurare a acestui concurs, exprimându-și bucuria descoperirii unor copii și tineri foarte talentați.

Felicitări și mulțumiri tuturor!!! Toți suntem câștigători!