Cu doar o săptămână înaintea marelui praznic al Nașterii Domnului, în cadrul Parohiei Țipari, filia Adea, ca de fiecare dată în posturile mari, a avut loc o acțiune de ajutorare și mângâiere a celor aflați în suferință.
Astfel, luminați de cuvintele Sfintei Scripturi: ,,Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine“ (Isaia 58, 7), la îndemnul preotului slujitor, Mihai Oprea, enoriașii parohiei și ai filiei au donat din suflet tot ce au considerat că ar putea fi de trebuință copiilor, părinților cu copii mici, adulților aflați în nevoi, pentru a avea parte și ei de zâmbete pe buze și a simți bucuria Nașterii Domnului.
Cu și mai multă însuflețire, o parte a tinerilor parohiei, împreună cu preotul slujitor s-au deplasat duminică, 18 decembrie 2022, după Sfânta Liturghie, la Centrul de criză pentru copiii străzii din Arad, pentru a duce pachetele donate de enoriași și a vesti nașterea Mântuitorului și celor lipsiți de alinare, care au primit colindele cu mare bucurie și, la rândul lor, drept mulțumire, au răsplătit colindătorii cu rostirea unor poezii și cu alăturarea în rugăciune. Motto-ul acestei acțiuni, ales chiar de tinerii parohiei a fost „De Crăciun, fii mai bun!“, motto care ne amintește că sărbătoarea Crăciunului nu înseamnă doar bunătatea lui Dumnezeu față de oameni, prin trimiterea Fiului Său în lume, ci și dragostea pe care trebuie să o arătăm semenilor, neuitând porunca Mântuitorului de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine.
După vizitarea Centrului de criză pentru copii străzii, tinerii parohiei au vizitat Târgul de Crăciun organizat de Primăria orașului Arad.
Pr. Mihai Oprea
Parohia Țipari