SEARĂ DE COLINDE ÎN PAROHIA ORTODOXĂ SĂLĂJENI

Seara zilei de duminică, 18.12.2021, a fost un moment de aleasă bucurie pentru credincioșii Parohiei Sălăjeni. Începând cu ora 17.00 în Biserica Parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” s-a oficiat de către preotul paroh Ioan Rada împreună cu Pr. Radu Sas din Parohia Ortodoxă Groșeni slujba Vecerniei.

Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul Catehetic „Sf. Ioan Rusul” din Groșeni împreună cu preotul lor.

Pr. Radu Sas a ținut un bogat cuvânt de învățătură în care a evidențiat necesitatea unei pregătirii duhovnicești pentru întâmpinarea praznicului Nașterii Domnului într-o lume în care această sărbătoare este dominată de un spirit comercial și materialist.

După terminarea vecerniei, cei prezenți au fost colindați: mai întâi de grupul de copii din Parohia Ortodoxă Sălăjeni, conduși de Pr. Radu Sas, a urmat grupul de copii din Parohia Ortodoxă Prunișor, conduși de Pr. Florin Avram, iar în încheiere credincioșii au fost colindați și de surorile gemene Alina și Roxana Moisă din Cărand.

Din glasul copiilor au răsunat colinde precum: „Din cer senin”, „Deschide ușa creștine” ”Sculați fete și feciori”, „Bună seara gazdă aleasă”, „Ce frumos ești Iisuse”, „Gată-te pământe bine”, „ Steaua sus răsare” , „Iată vin colindătorii”, „O ce bucurie mare”, „Moș Crăciun” și alte frumoase colinde românești.

La finalul serii preotul paroh a explicat semnificația colindatului ca manifestare a evlaviei populare românești prilejuită de bucuria sărbătorii Nașterii Domnului, „singurul lucru nou sub soare” (Sf. Ioan Damaschin). A adus mulțumiri: lui Dumnezeu, copiilor, doamnei preotese, celor prezenți și celor care s-au ostenit pentru buna desfășurare a acestui eveniment.

Preot Ioan Cristian Rada