Sfântul Proroc Daniel, păstor pentru poporul său aflat în exilul babilonian, este ocrotitorul spiritual al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul care conduce Biserica Ortodoxă Română în perioada celei mai extinse răspândiri a românilor pe toate meridianele globului.
Onomastica Preafericitului Părinte Daniel este serbată în data de 17 decembrie în cadru restrâns. Sărbătoarea oficială a Preafericirii Sale este 30 septembrie, ziua întronizării ca Patriarh al României.
În mod firesc, prorocul Daniel reprezintă o sursă de inspirație pentru inițiativele multiple coordonate de Părintele Patriarh Daniel în folosul românilor de peste hotare și un mijlocitor către Dumnezeu în ceea ce privește reușita lor.
În cuvântările sale, Patriarhul Daniel a apreciat în mod special faptul că Sfântul Daniel, „aflându-se printre străini, ca minoritate, totuși a păstrat credința strămoșească și a uimit prin înțelepciunea, dar și prin credința sa”. Preafericirea Sa îndeamnă constant pe românii din diaspora la urmarea acestui model prin păstrarea credinței și identității naționale.
„Daniel” înseamnă în ebraică „Dumnezeu este Judecătorul meu”. Reliefând semnificația numelui pe care îl poartă, Părintele Patriarh Daniel spune că „tot timpul trebuie să avem simțul responsabilității în fața lui Dumnezeu pentru toate cuvintele, toate faptele, toate gândurile”.
„De la Botez am avut numele Dan Ilie, iar părintele Cleopa, când am devenit monah a concentrat cele două nume, Dan și Ilie, într-unul singur, Daniil – cum spunea dânsul”, evoca Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la onomastica sa din 2017.
Patriarhul Daniel îl cinstește ca ocrotitor spiritual atât pe Sfântul Proroc Daniel (17 decembrie), cât și pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie): „Ținem aceste două pomeniri ca pomenirea ocrotitorilor personali, dar şi ca mari rugători pentru Biserica lui Hristos”, a spus anul trecut Preafericirea Sa.
Patriarhul Daniel s-a născut în data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, judeţul Timiş. Printre mentorii Preafericirii Sale se numără Arhimandritul Cleopa Ilie, nașul său de călugărie, și Părintele Dumitru Stăniloae, îndrumătorul său la doctorat.
A intrat în monahism în anul 1987 la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, unde a primit numele monastic de Daniel.
Ca ierarh, a fost pentru puțin timp Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, apoi Mitropolit al Moldovei și Bucovinei timp de 17 ani, iar din 2007 până în prezent Patriarhul României.
Vezi biografia integrală.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
https://basilica.ro/sfantul-proroc-daniel-ocrotitorul-spiritual-al-patriarhului-romaniei/