Părintele Emil Roman a fost înmormântat (15 octombrie 1938 – 17 februarie 2023)

În Duminica Lăsatului sec de carne, a Înfricoșătoarei Judecăți, în prezența Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, întreaga comunitate a cartierului Arad-Micălaca, preoți și credincioși, demonstrând faptul că sunt o familie unită, și-au petrecut pe ultimul drum al vieții pământești pe unul dintre cei mai longevivi și mai iubiți preoți care au păstorit în biserica din Micălaca Veche, pe Părintele Emil Roman.

În cuvântul părintesc plin compasiune și alese simțăminte, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei al Aradului a evocat personalitatea complexă a părintelui Emil Roman, aducând calde cuvinte de mângâiere familiei greu încercate, precum și credincioșilor din parohia Arad-Micălaca Veche.

În bogatul cuvântul adresat, Înaltpreasfinția Sa a surprins caracterul dinamic al părintelui Emil, ca unul care a fost în permanentă căutare și asimilare de cunoștințe atât teologice, cât și culturale-bisericești. Pentru toate acestea a avut parte de dragostea ierarhilor locali, cât și de aprecierea activității sale la cele mai înalte foruri bisericești naționale și internaționale.

În prima seară de priveghere, pe aceleași coordonate, părintele Vasile Pop a reliefat câteva virtuți ale părintelui Emil, ca preot și păstor, tată și bunic, erudit teolog, plămăditor al Teologiei Arădene, reprezentant al Bisericii Ortodoxe și deschizător de drumuri în spațiile social-filantropice din urbea noastră.

În a doua seară de priveghere, părintele Ioan Tulcan, plecând de la cuvintele: „slujba ta fă-o deplin” (II Timotei 4,5), a surprins faptul că părintele Emil Roman a transformat profesia în misiune, lucru care l-a determinat să slujească la Altar până înainte de plecarea la cele veșnice. În aceeași seară, părintele Dumitru Megheșan a evocat perioada în care părintele a slujit la Geneva, creionând în culori foarte calde atmosfera din familia preotului Emil Roman.

La finalul slujbei, preotul paroh Paul-Sebastian Orădan a dat citire biografiei scrisă chiar de preotul Emil Roman, biografie ce abundă de date exacte și de relatări extrem de emoționante.

Slujba a fost ținută în biserica parohială, iar la final, în dangătul prelung al clopotelor, trupul părintelui a fost condus în convoi spre cimitirul parohial din Micălaca.

Pentru jertfelnica sa slujire, abnegația de care a dat dovadă, căldura și mângâierea pe care le-a adus în sufletele fiilor săi duhovnicești, Bunul Dumnezeu, Mai marele păstorilor, să îi dăruiască răsplata celui care se prezintă la Nunta Fiului de împărat cu haină gătită de nuntă, să îl învrednicească de mulțumirea pe care a simțit-o sluga ce și-a înmulțit talanții și să îi facă parte de bucuria pe care au avut-o fecioarele înțelepte atunci când la miezul nopții a venit Mirele.

Preot paroh Paul-Sebastian Orădan

 ***

Redăm în continuare biografia preotul Emil Roman

S-a născut în data de 15 octombrie 1938 în comuna Cristur, județul Hunedoara, din părinții Alexandru și Didi.

  • Între anii 1945 – 1952 urmează școala generală și elementară: în Cristur și în Sântandrei.
  • Între anii 1952 – 1953 rămâne acasă, deoarece în luna Iulie 1952 nu a fost acceptat la nicio școală, nici măcar la munci necalificate, la combinatul siderurgic Hunedoara pentru că părinții aveau 10 HA de pământ și erau chiaburi, astfel încât în acel an va lucra în gospodărie și agricultura cu părinții.
  • În perioada anilor 1953 – 1958 urmează cursurile Școlii de cântăreți bisericești din Caransebeș (1953-1955) devenită între anii 1955 – 1958 Seminarul Teologic din Caransebeș.
  • În intervalul 1958 – 1962 urmează cursurile de 4 ani ale Institutului Teologic de Grad Universitar Sibiu, cu licență.
  • Între anii 1962 – 1965 urmează cursurile de 3 ani de magisteriu (azi masterat) la Institutul Teologic Universitar – București.

În mod deosebit își amintește anul 1952, când, spune părintele: „Tata a fost la închisoare in Deva fiind considerat sabotor, iar mama și cei 2 copii fiind scoși din casa, din gospodărie și din sat, plecând în satul Bîrcea Mică. Am stat la o soră a bunicii. În 25.07.1952, mama a fost arestată pe baza unei reclamații mincinoase, fiind apoi găsită nevinovată si achitată”. 

În perioada 25.07.1952 pană în 10.10.1952, totul a rămas în răspunderea și administrarea celor 2 frați (14 ani si 8 ani).

După terminarea clasei a 8-a de școală generala (1952) nu a continuat studiile nici în liceu și nici la școala profesională întrucât i s-a refuzat înscrierea pentru ca părinții erau chiaburi.

  • Urmare vizitei canonice din iunie 1953 a Episcopului de Arad, Dr. Andrei Magieru în parohiile din zona Deva-Hunedoara, acesta a cerut preoților din Cristur si Bârcea Mică sa recomande absolvenți de 7 clase elementare pentru înscrierea la școala de cântăreți din Caransebeș (era școală doar de 2 ani).
  • Astfel, cu 1 octombrie 1953 până in 29 iunie 1958, a urmat cursurile scolii respective cu durată de 3 ani din 1953, de 4 ani de studiu din 1954 și de 5 ani din 1955, devenind Seminar Teologic; diploma obținută permițând accesul (desigur prin examen de admitere) la Institutul Teologic Universitar din Sibiu.
  • În paralel cu studiile teologice, în anii școlari 1958-1961, a urmat la fără frecvență Liceul Teoretic din Deva. După obținerea licenței în teologie a urmat cursurile de magisteriu – la Institutul Teologic Universitar din București (1962-1965).
  • A fost confruntat și cu o nereușită: a fost propus ca din toamna anului 1965 să urmeze cursurile de doctorat ca bursier al Facultății de Teologie veche-catolica din Roma; iar la început de noiembrie 1965, autoritățile de resort din Romania nu i-au acordat pașaport de plecare in străinătate.

În consecință cu 1 noiembrie 1965 Episcopul Teoctist al Aradului l-a angajat la Centrul eparhial Arad (la Episcopie). Urmare întemeierii familiei cu Mihuța Eudochia-Floare, a fost hirotonit diacon în biserica „Sf. Treime” din Petroșani. Iar ca preot în 8 septembrie 1966 în Catedrala Veche – Catedrala episcopală din Arad (ca preot catedral).

Familia a binecuvântat-o Dumnezeu cu doi copii:  Angela și Emil. Până la 1 iunie 1967 – a îndeplinit la Centrul Eparhial din Arad diferite funcții administrative, când a fost transferat în postul de preot din Parohia Arad- Micălaca Veche. Bineînțeles, a continuat sa activeze și la Sfânta Episcopie in cadrul Arhivei și a Bibliotecii episcopale și ca inspector bisericesc. Desigur in aceste funcții fiind, a continuat slujirea bisericească in parohia Micălaca Veche (cu ½ de normă) – până la data de 1 octombrie 1972.  În acest răstimp a contribuit la înfrumusețarea Bisericii parohiale din cartier. Pictura in frescă a fost realizată în 3 etape de pictorul Gheorghe Răducanu: 1967 + 1968 + 1969.

Cu aceasta data (1.10.1972), urmare promovării unui examen de cunoștințe religioase și limbi străine la Institutul Teologic din București a plecat la studii in Elveția la Institutul Teologic Ecumenic de la Bossey; și apoi in Geneva la Facultatea de Teologie. În timpul acestor studii, în calitate de bursier al Bisericii Protestante din Geneva, a slujit ca preot ortodox la Biserica din Geneva – Chambésy – subordonată Patriarhiei Ortodoxe de Constantinopol.

În perioada Bossey si Geneva, a slujit in toate Duminicile și Sărbătorile mari la Capela din Chambésy (în limba greacă si româna); contribuind – cu Sf. Pasti din anul 1973 – ca în jurul altarului de limba greacă din Chambésy, românii ortodocși din Geneva să pună început a ceea ce va deveni cu 1 ianuarie 1975 Parohia Ortodoxă Română „Învierea Domnului” din Chambésy-Geneva.

Revenit în Romania, la 1 ianuarie 1974 a reluat activitatea la Episcopia Aradului ca inspector bisericesc și preot (cu ½ de normă) în parohia Arad-Micălaca Veche, apoi Consilier bisericesc la Episcopie. În 30 noiembrie 1975 împreună cu preotul coleg Tudor Demian, s-a ridicat în curtea bisericii din Micălaca Veche o monumentală cruce în amintirea ostașilor români din Micălaca, decedați în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.  Munca la Episcopie și misiunea pastorală în parohie au încetat la 15 ianuarie 1977, prin numirea  ca preot al parohiei ortodoxe române „Învierea Domnului” din Chambésy – Geneva.

Activitatea în calitate de preot al parohiei ortodoxe române din Geneva „Învierea Domnului” s-a desfășurat între 15 ianuarie 1977 și 1 martie 1984.

Fiind în postul de preot al parohiei ortodoxe române „Învierea Domnului” din Geneva:

  • în trei etape (1980 + 1981 + 1982) biserica a fost pictată de pictorul român Gheorghe Răducanu (cel care a pictat și biserica din Micălaca Veche). Astfel împodobită, Biserica și pictura au fost sfințite în ziua de duminică, 2 octombrie 1983.
  • a oficiat slujbe ortodoxe în limba româna pentru credincioșii români stabiliți la Lausanne (comunitate devenita parohie ortodoxa statutară și legală în 1983), la Neuchatel, Basel, Zürich, Berna, Lugano și Fribourg. Care acum sunt Parohii de sine stătătoare.
  • lui Dinu Lipatti i s-a dezvelit un bust în parcul care îi poarta numele în data de 27 noiembrie 1983 cu contribuția actorilor de la Opera din Cluj. Dinu Lipatti a fost profesor la Conservatorul din Geneva (a locuit în Geneva între 1942-1950).
  • În octombrie 1983 revenind pentru 10 zile în țară, părintele aduce rămășițele credincioasei Marilina Bocu (soția marelui demnitar român decedat in lagărul de la Sighet) și le-a depus în 20 octombrie 1983 in catedrala ortodoxă româna din Lipova. La această acțiune era prezent si I.P.S. Sa Dr Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului. Sever Bocu, în calitate de ministru al Banatului (1926-1930) a realizat renovarea capitală a Bisericii din Lipova
  • încetarea slujirii în Geneva cu data de 1 martie 1984 a fost determinată de rămânerea în România a celor 2 copii în vacanța de vară 1983.

Revenit în tara in 1984 a reluat slujirea preoțească în aceeași parohie Arad-Micălaca Veche.  Activitatea sacerdotală a fost conformă cu situația cultelor din România din acea perioadă; în plus, la marile sărbători (Crăciun, Paști) s-a ocupat de instruirea tinerilor, în număr impresionant (peste 200!).  Aceștia cântau colinde la Crăciun (in biserică, la familii de credincioși din parohie), sau cântau în cor la Sfânta Liturghie în biserică și la Sfintele Paști.

În anii 1985-1986 s-a implicat activ în organizarea lucrărilor de renovare interioară și exterioară a bisericii parohiale.  Cum a făcut-o de altfel și în anii 1967-1969 când biserica a fost împodobită cu pictura în frescă de către pictorul Gheorghe Răducanu.

Cu data de 1 ianuarie 1990 a fost numit vicar administrativ la Episcopie până la data de 1 noiembrie 1992.  La parohie fiind încadrat cu ½ de normă. După revoluția din 1989, s-a implicat în multe domenii bisericești: amintesc doar efortul depus in 1991 pentru înființarea Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, al cărei decan a fost.

Cu 1 noiembrie 1992 a fost deputat în Parlamentul României (până la data de 31 octombrie 1996). 

Bineînțeles, în vacantele parlamentare și in timpul liber (de vineri până duminică) a slujit cu regularitate în biserica din Micălaca Veche.  A fost parte din Comisia OCDE, șeful grupului pentru Culte și Drepturile Omului, reprezentând România la conferințe in SUA, Suedia, Danemarca, Canada, Rusia.

După încheierea funcției parlamentare a revenit ca preot slujitor la parohia Arad-Micălaca Veche cu data de 1 noiembrie 1996.

Între anii 1997-2008 a fost de asemenea Director și Profesor al Seminarului Teologic-Liceal Arad.

Cu data de 1 martie 2010 a fost pensionat (la cerere);  desigur, în duminici și sărbători a slujit ca preot la altarul bisericii Arad-Micalaca Veche până în ultima Duminica din viața sa.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Părintele pensionar Emil Roman a trecut la viaţa cea veşnică