În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 19 februarie 2023, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a poposit în Parohia Sintea Mare, Protopopiatul Arad. Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat de Părintele Flavius Petcuţ, protopopul Aradului şi de către preotul paroh Ioan Pavel, înconjuraţi de preoţii din vecinătate și din alte eparhii, oficialităţile locale şi mulţimea de credincioşi.
Cu acest prilej, Chiriarhul arădean a săvârşit Sfânta Liturghie Arhiereacsă în biserica cu hramul ,,Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” înconjurat de un sobor ales de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: Pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, Diac. Bogdan-Gheorghe Noghiu, inspector în cadrul Sectorului Social al Arhiepiscopiei Aradului, Arhid. Iov Orădan, fiu al satului, Pr. Florin Borca de la Parohia Șepreuș și Pr. Daniel Dumitru de la Parohia Chișineu Criș, precum și preoți din Eparhiile Alba Iuliei și Oradiei, apropiați colaboratori ai PS Părinte Ioan Mihălțan, fost episcop al Oradiei, trecut la cele veșnice în urmă cu 15 ani.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Chiriarhul arădean care a vorbit despre ,,Mărturisire și milostenie” (cf. I Cor. 8; Mt. 25). Citirile duminicii, în pragul Sfântului și Marelui Post, îndeamnă pe credincios ca pe temeiul credinței să săvârșească faptele bune care privesc mai ales iubirea față de aproapele, adică fiecare om, câmpul lucrării constituindu-l nevoile vieții – hrana, îmbrăcămintea, adăpostul, sănătatea, încercările – care presupun intensul unei strădanii de împlinire spre desăvârșire, dovedind adevărata comuniune care se înfăptuiește cu Dumnezeu, răsplătită fiind prin grija pe care El o arată tuturor. Desigur, condițiile mântuirii – credința și faptele – presupun strădanii continue spre sporire sufletească, a arătat Înaltpreasfinția Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, dimpreună cu soborul slujitor, a săvârșit Slujba Parastasului pentru Episcopul Ioan Mihălțan.
La sfânta slujbă, dintre oficialități au participat: dl. Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad; Prof. Ciprian Ban, primarul comunei Sintea Mare; dna Prof. Carmen Pavel, Director la Școala Gimnazială Sintea Mare și nepoată a Episcopului Ioan Mihălțan; dl. Prof. dr. Doru Bogdan; dl. Chiș Gavril; dl. inspector Cristian Codrean.
În final, preotul paroh Ioan Pavel, în cuvântul său, a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru tot ajutorul şi toate darurile pe care cu îmbelşugare le-a revărsat asupra sa în cei 25 de ani de slujire în mijlocul comunității creştinilor dreptmăritori din Sintea Mare, apoi, i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru purtarea de grijă arătată, pentru osteneală şi prezenţă, precum şi pentru Hrisovul de apreciere pentru toată activitatea desfășurată în parohie și pentru Crucea de binecuvântare, apoi preoţilor prezenţi, în frunte cu protopopul locului, dar și bunilor credincioși pentru tot ajutorul.
Protos. Dr. Iustin Popovici