În prima săptămână din Postul Mare, în Paraclisul studenţilor din curtea Facultăţii de Teologie Ortoodxă din Arad, pe lângă programul liturgic obişnuit al dimineţilor din Postul Mare, care cuprinde săvârşirea miercurea şi vinerea a Liturghiei Darurilor Înaintesfinţite, în fiecare dintre serile acestei săptămâni a fost săvârşită rânduiala Pavecerniţei celei Mari împreunată cu câte o parte a Canonului celui Mare de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul, aşa cum prevede rânduiala tipiconală a Triodului.
Pavecerniţa cu Canonul cel Mare a fost slujită de părinţii profesori slujitori la Paraclisul „Sfântul Maxim Mărturisitorul şi Sfântul Mare Mucenic Mina” al Facultăţii, urmând apoi, în fiecare seară, la sfârşitul slujbei, cuvântul de zidire duhovnicească şi de călăuzire pe calea Postului Mare, adresat studenţilor şi credincioşilor care au participat la această slujbă specială, specifică Postului celui Mare.
Astfel, luni seara după slujbă, Părintele Conf. Univ. Dr. Lucian Farcașiu, s-a referit la postul cel duhovnicesc, potrivit imnografiei primei săptămâni a Postului Mare.
Marţi seara, după slujba Pavecerniţei cu cea de-a doua parte a Canonului Mare, Părintele Lect. Univ. Dr. Ștefan Negreanu, a vorbit despre pilda vieții lui Iov, potrivit textelor liturgice ale Canonului celui Mare, ca îndrumar de viață duhovnicească.
Miercuri seara, partea a treia a Canonului celui Mare dimpreună cu slujba Pavecernieței Mari a fost săvârșită de către soborul părinţilor profesori slujitori la Paraclisul Facultăţii, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului. Răspunsurile liturgice au fost date de corul de copii al Catedralei Vechi din Arad, conduși de părintele Gabriel Streulea. La sfârșitul slujbei, părintele Ștefan Negreanu a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei pentru prezența cu rugăciunea în mijlocul profesorilor, studenților și credincioșilor care frecventează Paraclisul teologic universitar precum și copiilor și părintelui Gabreil Streulea pentru răspunsurile frumoase oferite la strană.
Joi seara, a fost săvârşită ultima parte a Canonului celui Mare dimpreună cu slujba Pavecerniţei Mari, cuvântul de învățătură fiind rostit de către părintele Lucian Farcașiu, care a vorbit depsre pocăință, așa cum se reflectă aceasta în imnele Canonului celui Mare, cu referire specială la trei exemple biblice amintite în cuprinsul Canonului: Cain, uncigătorul de frate, Lameh ucigașul și pocăința femeii celei păcătoase.
La toate slujbele săvârșite în Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă, răspunsurile alternative din cele două străni ale bisericii au fost date de către studenţii, masteranzii și doctoranzii teologi arădeni, dimpreună cu o parte din absolvenții acestei Facultăți.
În seara zilei de vineri va fi săvârşită slujba Pavecerniţei Mari cu prima parte a Acatistului Buneivestiri, după rânduiala tipiconală.
Nădăjduim într-o întărire duhovnicească pe calea postirii care va rodi în bucuria Sfintei Învieri a Mântuitorului, atât a profesorilor, cât şi a studenţilor, masteranzilor și doctoranzilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad, prin împărtăşirea de harul slujbelor săvârşite acum la început de Post, dar şi din bogăţia cuvintelor de învățătură împărtășite celor din biserică în aceste frumoase seri duhovnicești.
Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu