Joi, 6 Aprilie 2023, în Catedrala Veche a Aradului, cu binecuvântarea Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, și în prezenţa Preasfințitului Părinte Ieronim, episcop al Daciei Felix, a avut loc un important eveniment cultural-religios: Concertul de cântări religioase din perioada prepascală, al Coralei Preoţilor Arhiepiscopiei Aradului, dirijată de Pr. lect. univ. dr. Tiberiu Ardelean, inspector bisericesc la Centrul Eparhial.
Organizat în anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, acest concert se constituie într-o adevărată cateheză imnografică, repertoriul acestuia fiind compus din imne liturgice, cântate la slujbele din această perioadă, atât de propriu, de altfel, pentru un cor sacerdotal, vădind deodată și sensibilitatea muzicală a dirijorului, precum și simțul liturgic al acestuia.
Cu sublinieri frumoase ale mesajului duhovnicesc al acestui program, dar și cu o deosebită atenție acordată relevanței imnelor bisericești în viața creștinilor, repertoriul a fost prezentat de către Părintele Protos. lect. univ. dr. Nicolae Tang, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. În alocuțiunea sa, părintele prezentator surpinde rolul imnografiei bisericești ca fiind „o inițiere în însăși esența ritualului ortodox, care nu este altceva decât îndumnezeirea persoanei umane, suflet și trup, prin împărtășirea de plinătatea divino-umană a Persoanei lui Hristos. Discursul imnografic este, înainte de toate, un discurs despre Dumnezeu, un discurs în care adevărurile veșnice sunt surprinse în imagini literare, în scopul înțelegerii acestora”. Părintele profesor surpinde, de asemenea, valoarea imnului bisericesc, reliefând cele trei surse de inspirație ale acestuia: Sfânta Scriptură, Teologia Patristică și practica Bisericii.
Repertoriul acestui concert, format din piesele „Mai-marii popoarelor – Antifonul I – Joia Mare” de Pr. I. Şerb, „Doamne, răbdând toate – Antifonul VII – Joia Mare” de Pr. I. Şerb, „Până când, Doamne?” de Dimitrie Bortneanschi; „Stihira a II-a – Doamne, nu ne lepăda” de N. Lungu; „Suflete al meu” de Mihail Berezovschi; „Miluiește-mă Dumnezeule” de Gh. Cucu; „Cămara Ta” de N. Lungu, „Şi era la ora a şasea – Oratoriul de Paşti” de Gh. Mandicevschi și „Miluieşte-mă Doamne, că sunt strâmtorat” de Iosif Romulus Bottose se înscrie în ceea ce Biserica Ortodoxă Română, în general, și Arhiepiscopia Aradului, în special, pune la îndemâna credincioșilor ei, mai ales în anul acesta, dedicat imnografilor și cântăreților bisericești, prin aceasta actualizând importanța imnelor în cultul Bisericii și în viața credincioșilor.
La finalul concertului, au fost aduse mulțumiri ierarhilor, oficialităților, preoților și publicului numeros prezent la eveniment. Preasfințitul Părinte Ieronim a rostit un cuvânt de binecuvântare, în cadrul căruia a surprins legătura dintre Armonie și Teologie, atât de frumos exprimată prin concertul acesta, în care preoții, absolvenți de Teologie, se unesc în frumoasele armonii ale imnelor liturgice interpretate în această seară. De asemenea, le-a împărtășit celor prezenți bucuria de a lua parte la un eveniment în Catedrala istorică a Aradului, în care a mai fost în urmă cu 25 de ani, adresând urările cuvenite cu prilejul praznicului Învierii Mântuitorului.
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Ieronim, arătând unitatea și buna conlucrare dintre eparhiile din țară cu cele din diaspora și a adresat tuturor cuvenitele urări de bine cu prilejul apropierii de marele praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Pr. prof. Vlad – Sergiu Sandu















