În cea de-a doua zi de Paşti, preoţii şi credincioşii de la Parohia Arad-Centru, au avut bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul lor pe Întâistătătorul Eparhiei arădene, pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei.
Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi ai Catedralei Vechi. Din soborul slujitor au făcut parte și Pr. Flavius Petcuț, protopopul Aradului, Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad și Pr. Dr. Tiberiu Ardelean, inspector eparhial.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Chiriarhul arădean, în baza citirilor scripturistice: Fp. Ap. 1; Ioan 1 dar și legat de Pastorala cu titlul Poarta cerului, cu referire la prezența Mântuitorului între ai Săi, ,,încuiate fiind ușile, Stăpâne, când ai intrat umplut-ai pe Apostoli de Duhul cel Preasfânt, cu pace insuflându-i; Cărora le-ai dat și a lega și a dezlega păcatele”.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de tineret ,,Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, dirijat de domnul Bogdan Mureșan.
La final, părintele Gabriel Streulea, în numele slujitorilor, consiliului parohial și a credincioșilor, i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru bucuria prilejuită prin slujirea în cea de-a doua zi de Paşti în Vechea Catedrală a Aradului.
Arhid. Claudiu Condurache