Sâmbătă, 27 mai 2023, a avut loc a șasea zi de desfășurare a Campionatului de Fotbal „Cupa Arhiepiscopiei Aradului” și, totodată, ultima zi a fazei grupelor. Campionatul este organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
S-au disputat meciuri de fotbal între echipele din Grupa F de la Categoria 10-14 ani. Arbitrajul a fost asigurat de arbitri profesioniști, delegați de Asociația Județeană de Fotbal Arad. Meciurile s-au jucat pe terenul de fotbal al bazei Sportive „Șega”, care aparține Municipiului Arad.
Rezultatele au fost următoarele:
Grupa F – 10-14 ani – Meciuri
Parohia Șepreuș – Parohia Arad-Șega I 0-3
Parohia Arad-Bujac – Parohia Arad-Centru 4-1
Parohia Arad-Bujac – Parohia Șepreuș 3-0
Parohia Arad-Centru – Parohia Arad-Șega I 0-4
Parohia Șepreuș – Parohia Arad-Centru 1-0
Parohia Arad-Șega I – Parohia Arad-Bujac 4-2
Grupa F – 10-14 ani – Clasament
- Parohia Arad-Șega I – 9 puncte; golaveraj 11-2
- Parohia Arad-Bujac – 6 puncte; golaveraj 9-5
- Parohia Șepreuș – 3 puncte; golaveraj 1-6
- Parohia Arad-Centru – 0 puncte; golaveraj 1-9
La această categorie s-au calificat echipele care au ocupat primele două locuri din grupă.
Odată cu desfășurarea jocurilor din această grupă s-a încheiat faza grupelor a campionatului.
Felicitări tuturor copiilor, tinerilor, coordonatorilor și preoților implicați în frumoasa desfășurare a celei de a șasea zi din „Cupa Arhiepiscopiei Aradului”!
Pr. Gabriel Streulea