Vineri, 21 iulie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, i-a conferit domnului Adrian Ioan Veștea, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici, distincţie specială care are ca menire răsplătirea specială a persoanelor cu o contribuţie aparte în viaţa Bisericii.
Aceeași distincție i-a fost oferită și doamnei Manuela Irina Pătrășcoiu, Director General al Companiei Naționale de Investiții.
Ceremonia a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfânta Treime” din Arad, cu prilejul vizitei domniilor lor în Arad.
La ceremonie, alături de Înaltpreasfinția Sa, s-au aflat Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, membrii Permanenței Eparhiale precum și reprezentanți ai autorităților locale.
Chiriarhul arădean și-a exprimat în cuvinte alese bucuria pentru această înaltă vizită a oaspeților din Ministerul Dezvoltării în Catedrala Arhiepiscopală din Arad și le-a mulțumit pentru tot sprijinul acordat pentru activitățile social-filantropice din Arhiepiscopia Aradului.
La rândul său, excelența sa, domnul ministru și-a exprimat mulțumirea și recunoștința față de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei pentru înalta distincție oferită.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Aradului