CERC PASTORAL-MISIONAR ÎN PAROHIA SÂNLEANI

În prima duminică a Postului Nașterii Domnului, Duminica a XXVI-a după Rusalii, rugăciunea i-au adus împreună pe membrii Cercului pastoral-misionar nr. 6, coordonați de către Preacucernicul Părinte Dan-Dorin Mândra, alături de credincioșii Parohiei Sânleani.

Astfel, la ceas de seară, s-a săvârșit Sfânta Taină a Maslului, biserica parohială devenind neîncăpătoare, credincioșii fiind doritori atât de rugăciune, cât și de hrană spirituală, împărtășită de părintele profesor Nan Dacian-Emilian, preot paroh la Parohia Vladimirescu 2 și profesor la Seminarul Teologic Ortodox Arad, prin cuvântul său de la finalul Tainei Maslului. În prelegerea sa, plecând de la Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, părintele profesor a reliefat problema mântuirii raportată la bogăție sau sărăcie. Totodată, în contextul Pastoralei Sfântului Sinod redactată cu prilejul „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice” și a „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)”, părintele Nan a accentuat necesitatea milosteniei și a grijii de persoanele vârstnice, atât în vederea mântuirii, cât și în relațiile interumane, în societatea tot mai îndepărtată de Dumnezeu în care trăim.

La final, părintele paroh Călin-Dan Teuca a mulțumit preoților și credincioșilor participanți la ceasul de rugăciune, adresându-le îndemnul la comuniune în comunitate și la bucuria de a dărui și de a se dărui.

Pr. Prof. Călin-Dan Teuca

Directorul Seminarului Teologic Ortodox Arad