Credincioșii parohiei ,, Sfântul Ioan Gură de Aur “ din localitatea Nicolae Bălcescu, Protopopiatul Lipova, au trăit momente de bucurie și de înduhovnicire la sărbătoarea ocrotitorului bisericii.
S-a îndătinat ca în fiecare an, în data de 13 noiembrie, sărbătoarea sfântului să fie prăznuită în mod festiv prin săvârșirea Sfintei Liturghii, urmată de Taina Sfântului Maslu, în sobor de preoți, în prezența credincioșilor râvnitori și dornici de cinstirea sfinților. Din sobor au făcut parte preoți din parohii învecinate, precum Pr. Bachiș Ioan Mihai ( Parohia Baia ), Pr. Lulaș Dan ( Parohia Căpruța ), Pr. Păiușan Adin Dorin ( Parohia Monoroștia ), respectiv Pr. Iordăchescu Cosmin- fost preot paroh ( Parohia Firiteaz ) și actualul preot paroh Haida Bogdan.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de Pr. Iordăchescu Cosmin și a cuprins sfaturi și îndemnuri pentru perioada de post ce urmează, făcând referire la pericopele evanghelice rânduite a se citi în cele două duminici premergătoarea acestui post, și anume Pilda bogatului nemilostiv și săracul Lazăr ( Luca XVI, 19-31 ) precum și Pilda samarineanului milostiv ( Luca X, 25-37 ).
La final au fost aduse mulțumiri tuturor celor prezenți, fiecare plecând acasă mai încărcat duhovnicește de darurile revărsate în timpul săvârșirii Sfintelor Slujbe.
Pr. Iordăchescu Cosmin
Parohia Firiteaz