În duminica a 28 –a după Rusalii, biserica ortodoxă Bonţeşti a găzduit un concert de colinde, susţinut de către Grupul de tineri al parohiei şi de către Grupul Trifon Lugojan din Arad.
Programul a fost deschis de către Preotul Paroh, în calitate de gazdă, adresând un cuvânt de bun-venit oaspeţilor şi evocând bucuria Naşterii Mântuitorului, prin frumuseţea colindelor şi a obiceiurilor din străbuni. Mai apoi, Grupul de tineri al Parohiei Bonţeşti, au susţinut un recital de colinde şi urări, prin care au sensibilizat pe cei prezenţi.
Colindele sunt rugăciuni cântate şi totodată, mărturii concrete ale lui Dumnezeu în viaţa noastră. Mai aproape de Dumnezeu, ne-a adus Grupul Trifon Lugojan, care, prin prestaţia impecabilă, nu numai că i-a sensibilizat pe cei prezenţi, dar au accentuat idea, că în anul acesta, dar şi în cei rămaşi ai vieţii noastre, de Crăciun, să stăm cu Dumnezeu la masă!
În contextul anului omagial al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti, cei şase cântăreţi ai Parohiei Bonţeşti, au primit din partea Parohiei câte o diplomă, în semn de apreciere pentru slujirea lui Dumnezeu, prin cântarea la strană. Trebuie menţionat faptul că patru dintre aceştia, la nevoie, susţin strana în alte patru parohii din zona noastră. În acelaşi context, ASCT Străjerii Cociubei, au premiat cei trei piloni de odinioară ai societăţii: Preotul, Dascălul şi Primarul, care au sprijinit Asociaţia în lucrarea de păstrare şi promovare a valorilor tradiţionale din Ţara Zarandului.
Pr. Pasc George-Darius