Generații de absolvenți în Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, restaurată şi înnoită în anul Bicentenerului(2022) şi-a înnoit tablourile generaţiilor de absolvenţi care atestă lucrarea şi misiunea ei vreme de peste trei decenii în cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad.

La iniţiativa şi cu implicarea Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultăţii, cu implicarea Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean şi Protos. Lect. Univ. Dr. Nicolae Tang, au fost restaurate şi reaşezate într-un nou design tablourile generaţiilor de absolvenţi care fac parte din patrimoniul academic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Arad. La acest proiect au participat şi unii dintre absolvenţii Facultăţii din fiecare generaţie. Desigur, fiecare tablou a fost refăcut şi prezentat la noi dimensiuni şi într-un nou design exterior, în funcţie de spaţiul restaurat al Facultăţii, care trebuie facilitat şi generaţiilor viitoare, oferindu-ne astfel, pe holurile instituţiei teologice arădene, accesul la o adevărată galerie cu valoare de mărturie şi document a activităţii şi misiunii împlinite a Facultăţii de Teoloogie arădene.

Acest proiect, menit să înfrumuseţeze holurile Facultăţii va fi întregit în viitor prin aşezarea tablourilor generaţiilor de absolvenţi de la Institutul şi Academia Teologică ca mărturie a unităţii dintre Tradiţie şi actualitate şi a continuităţii învăţământului teologic ortodox arădean.

Pr. Lect. Univ. Dr. Tiberiu Ardelean