Metodologia‑cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025 a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial.
Printre cele mai importante modificări se numără viabilitatea posturilor, care va fi decisă anul viitor la nivel de inspectorat şi nu de şcoală, respectiv obligativitatea profesorilor de a rămâne cel puţin un an la catedrele pe care s‑au titularizat.
Ministerul Educaţiei a stabilit calendarul şi modul de desfăşurare a Concursului naţional de ocupare a posturilor didactice de predare, precum şi o serie de condiţii impuse cadrelor didactice care se vor titulariza în învăţământul preuniversitar începând cu anul viitor. Înscrierea candidaţilor la examenul de titularizare pe post se va face în perioada 8‑17 mai 2024, probele practice/orale şi inspecţiile speciale la clasă se vor desfăşura în perioada 29 mai – 28 iunie 2024, urmând ca proba scrisă să fie susţinută de către toţi candidaţii la data de 17 iulie 2024.
Ministerul Educaţiei a anunţat că, din dorinţa de „eficientizare și debirocratizare”, înscrierile la „etapele de mobilitate, transmiterea și preluarea contestațiilor se pot realiza și electronic în sistem online, iar ședințele de repartizare se pot organiza și desfășura și online, conform procedurilor stabilite la nivelul ISJ/ISMB”. Candidaţii care în ultimii trei ani au participat la examenul de titularizare vor transmite „cererea‑tip însoțită doar de documente în completarea celor depuse în anii anteriori, dacă este cazul, în funcție de solicitările ISJ/ISMB unde se depune cererea”.
Ministerul Educaţiei a prezentat, totodată, mai multe modificări menite să transparentizeze procesul de ocupare a posturilor în învăţământ. Astfel, dacă până în acest an inclusiv viabilitatea posturilor scoase la concurs, respectiv estimarea duratei pentru care acel post poate fi ocupat, era stabilită de şcoli cel mai adesea prin sondare şi proiecţii estimative în rândul populaţiei şcolare, de anul viitor acest lucru va fi stabilit de către inspectoratele judeţene.
Pentru a fi titular pe post şi a semna un contract pe o perioadă nedeterminată, postul pentru care a optat un candidat trebuie să aibă o viabilitate de cel puţin patru ani. În cazul profesorilor care se titularizează în sesiunea din 2024, aceştia nu se mai pot detaşa pe parcursul anului şcolar 2024/2025, fiind obligaţi să rămână pe postul pentru care şi‑au manifestat opţiunea. Acest lucru ar aduce, în opinia ministerului, mai multă predictibilitate pentru şcoli.
Tot din dorinţa de predictibilitate şi de a atrage cât mai mulţi titulari în sistem, de anul viitor profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată chiar şi pe jumătate de normă didactică de predare (nouă ore/săptămână/disciplină).
Candidaţii care vor fi eliminaţi din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă îşi vor pierde calitatea de angajat pe durata de viabilitate a postului, iar cei care din cauza comportamentelor reprobabile şi incompatibile cu calitatea de dascăl vor fi sancţionate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă „nu mai pot ocupa posturi didactice în învăţământul preuniversitar de stat pentru o perioadă de şapte ani şcolari”.
Situaţiile de incompatibilitate cu funcţia didactică vor fi verificate la nivelul unităţilor de învăţământ.