Miercuri, 20 decembrie 2023, copiii Parohiilor Ortodoxe Române Vladimirescu I și II, coordonați de doamnele preotese Camelia Nan și Diana Șimonca-Oprița, au susținut la Casa de Cultură din localitate un spectacol intitulat „Măști și mascați – de Crăciun și Anul Nou”.
Tema spectacolului a reprezentat-o contradicția dintre tradițional și modern, mai precis faptul că Halloween-ul, ca sărbătoare importată din Occident, nu este reprezentativă pentru spiritualitatea românească. Propunerea spectacolului a fost aceea de a realiza o alternativă la ceea ce înseamnă impunerea modelului străin prin evidențierea valorii perpetue pe care o reprezintă obiceiurile de Crăciun și Anul Nou, care îi implică pe mascați, atât din zona Moldovei, cât și din cea a Transilvaniei. Măștile au fost reprezentate de capre, moși și babe, dar și de urși, care, sub directa coordonare a Teofanei Șimonca-Oprița, care a realizat coregrafia, au prezentat trei momente deosebite, de o mare valoare etnografică: costumați corespunzător, aceștia au realizat o înșiruire de momente care au încântat publicul.
Spectacolul a inclus, evident, și un moment în care un grup de copii din ambele parohii, pregătiți de doamna prof. Camelia Nan și de Anastasia Nan, au colindat atât „gazdele” din cadrul scenariului, cât și publicul, colindatul fiind activitatea definitorie a datinilor tradiționale de Crăciun.
La final, Moș Crăciun a oferit, cu sprijinul Primăriei Comunei Vladimirescu, daruri tuturor copiilor prezenți.
În fiecare an aceste două parohii i-au obișnuit pe spectatorii lor cu reprezentații de nivel înalt, în care cei implicați și-au pus întregul talent și toată dăruirea pentru a oferi ceva deosebit publicului.
Serioasă și comică, în același timp, prin scenariul ei și prin dialogurile spumoase pe care le-a prezentat, serbarea s-a dorit a fi un mesaj, pe care atât copiii, cât și îndrumătoarele lor, îl transmit într-o perioadă în care contextul istoric tulbure nu ne mai ajută să facem diferența între ceea ce este valoare și ce e non-valoare, tuturor celor care doresc să îmbrățișeze ideea că valorile tradiționale românești rămân niște repere pentru cei care locuiesc în România și că ele pot oricând să constituie un tezaur la care românii se pot întoarce în fiecare clipă a existenței lor.
Scenariu, dialoguri și regie: Diana și Teofana Șimonca-Oprița
Pregătirea corului de copii: Camelia și Anastasia Nan
Solistă: Anastasia Nan
Coregrafie: Teofana Șimonca-Oprița
Prezentatoare: Maya Ardelean
Actori: Anastasia Nan, Andreea Radu, Andreea Vlad, Vlad Kiss, Gabrilel Jurca, Ștefan Zlăgnean, Teofana Șimonca-Oprița, Ștefan Șimonca-Oprița, Camelia Nan, Diana Șimonca-Oprița.
Diana Șimonca-Oprița