Perpetuând o frumoasă tradiție statornicită în urmă cu decenii la Parohia Arad- Bujac, aceea a conferințelor spirituale susținute în postul Nașterii Domnului și în cel al Sfintelor Paști, în seara zilei de 18.04.2024, la Centrul Cultural- Pastoral ,,Sf. Ierarh Nicolae” al parohiei, a avut loc conferința cu tema ,,Nuanțe imnografice și iconografice la Praznicul Sfintei Învieri”, susținută de către Înaltpreasfințitul Părinte dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, avându-l ca moderator pe Preacucernicul Părinte conf. dr. Vasile Ioan Pop.
Alături de credincioșii parohiei, dintre participanți au făcut parte: Prof. dr. Coralia- Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest ,,Vasile Goldiș” din Arad și cadre didactice ale acestei universități, P. On. Părinte Flavius Petcuț, Protopop al Aradului, consilieri eparhiali și preoți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, preoți din municipiul și județul Arad.
În cuvântul de întâmpinare, Preacucernicul Preot paroh Mircea Proteasa a subliniat importanța serilor duhovnicești din perioada Postului și prezența îndătinată a Chiriarhului în mijlocul credincioșilor acestei parohii. A transmis mulțumirile corporațiilor parohiale și personale pentru bucuria reîntâlnirii cu Înaltpreasfinția Sa la centrul Cultural Pastoral.
Înainte de a-l invita pe Înaltpreasfinția Sa la susținerea conferinței, Preacucernicul Părinte Vasile Pop a exprimat câteva delimitări conceptuale asupra temei: ,, în doctrina ortodoxă, cărțile de slujbă sunt considerate izvoare ale Sfintei Tradiții, iar cultul icoanelor a fost statornicit la sinodul VII ecumenic, ca formă de mărturisire a credinței prin intermediul artei sacre. Atât în imnografia, cât și în iconografia bisericească se pot distinge sensuri adânci, de profunzime, puțin sesizabile pentru omul neantrenat la o reflecție asupra lor. Despre aceste sensuri, mai puțin deslușite, în legătură ontologică cu Praznicul Învierii Domnului, avem privilegiul să-l ascultăm astăzi conferențiind pe ÎPS Arhiepiscop Timotei, care are preocupări constante în această direcție, obiectivate în lucrări, conferințe, articole și scrisori pastorale.
Conferința Înaltpreasfințitului Părinte Timotei a conținut reflecții și nuanțe asupra cântării cultice, asupra glasurilor bisericești, subiect cu o încărcătură spirituală și culturală deosebită, în asociere cu ritualurile religioase și asupra semnificației lor profunde în tradiția creștină. ,, În tradiția ortodoxă, cele opt glasuri sunt utilizate pentru a exprima diverse emoții și stări spirituale în cadrul slujbelor bisericești. Armonia tonurilor și a genurilor muzicale în contextul glasurilor bisericești este crucială pentru crearea unei atmosfere adecvate de rugăciune și meditație. Aceasta implică atât respectarea regulilor specifice ale fiecărui glas, cât și adaptarea compozițiilor muzicale în funcție de textul liturgic și de contextul ceremonial. În plus, este important să menționăm că glasurile bisericești nu sunt izolate de influențele culturale și muzicale externe. Ele pot fi reinterpretate sau integrate în diverse genuri muzicale, contribuind la diversitatea și bogăția patrimoniului muzical religios și cultural”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Despre imnografia Canonului cel Mare, compoziție liturgică specifică Postului Mare, unul dintre cele mai importante imnuri liturgice din tradiția creștină, asociat cu perioada de pregătire intensă pentru sărbătoarea Învierii Domnului, vorbitorul a spus că oferă o profundă meditație asupra păcatului, pocăinței și mântuirii, având un caracter introspectiv și contemplativ. Compoziție atribuită Sfântului Andrei Criteanul, canonul sugerează atât dimensiunea sa liturgică și muzicală importantă, cât și profunzimea tematicilor abordate. Prin intermediul Canonului cel Mare, credincioșii sunt invitați să introspecteze, să se pocăiască și să se pregătească spiritual pentru Învierea Domnului. Nuanțele și semnificațiile imnografice ale Canonului cel Mare exprimă astfel esența timpului de pregătire a Postului Mare în tradiția ortodoxă, subliniind importanța pocăinței și a învierii spirituale în viața creștină.
Chiriarhul a exprimat și considerații legate de cântarea bisericească ortodoxă locală, în contextul pascal, arătând importanța ei deosebită din mai multe perspective:
- cântările bisericești locale reflectă tradițiile, limbajul și particularitățile culturale ale comunității respective; ele contribuie la afirmarea identității culturale și spirituale a unei comunități locale sau ale unei zone geografice în contextul sărbătorii pascale;
- acestea asigură crearea unei atmosfere de sărbătoare și bucurie, exprimată în manieră locală, Sărbătoarea Paștilor – cea mai importantă sărbătoare în calendarul bisericesc ortodox, fiind caracterizată de bucurie și triumf, cântările bisericești locale contribuie la crearea acestei atmosfere în timpul slujbelor pascale și sunt transmise din generație în generație.
- în concluzie, cântarea bisericească ortodoxă locală joacă un rol crucial în contextul pascal, contribuind la exprimarea identității culturale și spirituale, la transmiterea învățăturii și a credinței, la crearea unei atmosfere de sărbătoare și bucurie și la continuarea tradiției și a valorilor.
În încheierea conferinței, cei prezenți au cântat Antifonul XII: Acestea zice Domnul…, în compoziția melodică a compozitorului local Sabin Drăgoi.
Preot paroh Mircea Proteasa