Cerc Pastoral Misionar în Parohia Secusigiu

În după-amiaza zilei de 10 mai 2024, ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, Cercul Pastoral Misionar Vinga, coordonat de Preacucernicul Părinte Horia Ștefan, s-a reunit în Parohia Secusigiu.

Soborul de preoți a fost alcătuit, pr. Petrica Ungur – parohia Felnac, pr. Răzvan Sas – Parohia Vinga,pr. Sorin Higioșan – Parohia Zădăreni, Pr. Ardelean Marius – parohia Sagu,Pr. Blidar Mihai – parohia Sân Petru German, Pr. Cosmin Iordăchescu – Parohia Firiteaz, Pr. Mateiu Marius – parohia Munar , pr. Todut Ciprian – parohia Bodrogul Nou, Pr. Marius Danciu parohia Satu Mare, Pr. Alexandru Păcurar – parohia Cruceni și preotul Horia Stefan.

În contextul „ Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română, după săvârșirea Vecerniei, Părintele Danciu Marius a prezentat referatul „Activitatea Social Filantropică a Bisericii”, subliniind faptul că Biserica a fost mereu alături de persoanele bolnave . Acesta a dat drept model pe Sf. Ierarh Vasile cel Mare, care desi se născuse într-o familie înstarită a fost dat în creștere unei familii sărace, pentru a putea deprinde o mai bună cunoastere a valorilor spirituale. Acesta a avut o preocupare pentru ajutorarea oamenilor săraci și bolnavi îmbrățișând astfel porunca Mântuitorului Hristos : „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” , astfel a creat Vasiliada un oraș în oraș care se preocupa de bolile trupești ale săracilor prin tratament adecvat, post și rugăciune.

La final, elevii de la Școala Gimnazială din Secusigiu îndrumați de doamna profesoara Stefan Simona și doamna învățătoare au susținut un recital de pricesne adecvat acestei perioade a anului Bisericesc.

La momentul cuvenit, Părintele Paroh a mulțumit soborului de preoți prezent la împreuna slujire, reprezentanțiilor autoritățiilor locale, profesorilor din cadrul Scolii Gimnaziale Secusigiu cât și credincioșilor.

Pr. Alexandru Păcurar