Joi, 9 mai, a avut loc desfășurarea etapei I a Concursului „Urcuș spre Înviere”, ediția a III-a, în Protopopiatul Ineu. Concursul este organizat de Arhiepiscopia Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Competiția din Protopopiatul Ineu a avut loc în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a Parohiei Cermei, începând cu ora 16:00. Au participat copii și tineri la secțiunea „Muzică bisericească” și la secțiunea „Glas de toacă”.
Comisia de jurizare a fost formată din prof. Ovidiu-Valentin Căpitan – profesor de Educație Muzicală la Școala Gimnazială „Dr. Ioan Danicico” din Semlac și la Școala Gimnazială din Secusigiu, prof. Marcel Gașpar – profesor de Religie la Colegiul „Mihai Viteazul” din Ineu și pr. prof. Gabriel Streulea – inspector eparhial misionar în cadrul Arhiepiscopiei Aradului. Concursul a fost prezentat de prof. înv. primar Maria Sebastian.
La secțiunea „Muzică bisericească”, categoria „Coruri de copii (7-14 ani) – Parohii”, Premiul I a fost acordat Corului de copii al Parohiei Seleuș, la categoria „Individual – 7-10 ani” Premiul I a fost acordat tinerei Cladovan Alexandra-Miruna, de la Parohia Seleuș, iar la categoria „Individual 11-14 ani” Premiul I a fost acordat tinerei Muha Erika-Bogdana, de la Școala Gimnazială „Vasile Pop” din Bocsig și din Parohia Răpsig. La secțiunea „Glas de toacă”, categoria 10-14 ani, Premiul I a fost acordat tânărului Raț David-Iulian, de la Parohia Seleuș, iar la categoria 15-18 ani Premiul I a fost acordat tânărului Corb Dumitru, de la Parohia Agrișu Mic. Câștigătorii premiilor I s-au calificat în etapa finală a concursului, care se va desfășura marți, 14 mai, ora 15:00, la Catedrala Veche din Arad.
La final copiii, tinerii, dirijorii, preoții și părinții, care au venit să susțină participanții, au cântat cu toții patru strofe din Prohodul Domnului și imnul Învierii, „Hristos a înviat”. Părintele inspector Gabriel Streulea a mulțumit gazdei, Pr. Dan-Marius Braiț, pentru frumoasa primire, precum și tuturor participanților pentru frumoasa implicare.