„Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!” sunt cuvintele care pot caracteriza cel mai bine perioada în care s-a desfășurat Olimpiada de Cultură și Spiritualitate românească de la Craiova, un concurs care însumează cele două calități esențiale ale unui român: dragostea de Dumnezeu și prețuirea limbii române.
Lotul olimpic al județului Arad a fost reprezentat de patru elevi, provenind din două școli arădene. Elevii care au reprezentat Aradul pentru fiecare clasă gimnazială sunt următorii: Eșnican Tudor, clasa a cincea, de la Școala „Sfântul Ierarh Nicolae”, Țolea Iulia, clasa a șasea, Liceul Național de Informatică, Eșnican Radu, clasa a șaptea, Școala „Sfântul Ierarh Nicolae” și Pătru Ștefania, clasa a opta , Liceul Național de Informatică.
Elevii au fost însoțiți de doamna Ban Diana-Larisa, profesor de Limba și literatura română la Școala „Sfântul Ierarh Nicolae”, Arad. A fost o experiență ziditoare pentru fiecare dintre noi. Oameni calzi, primitori,care au reușit de-a lungul celor cinci zile, să ne prezinte atât frumusețea orașului Craiova, cât și comorile istorice și culturale pe care acesta le deține. Nu a fost zi dăruită de Dumnezeu, în care să nu Îi mulțumim pentru atenția, grija și dragostea cu care am fost înconjurați. Competiția ne-a arătat încă o data că există un potențial uriaș în fiecare copil, iar rezultatele obținute de elevii noștri sunt o dovadă a muncii lor, a unui efort uriaș pe care l-au depus , fiind atent îndrumați de profesorii de specialitate din școlile de care aparțin.
În urma susținerii celor două probe ( scris și oral) toți cei patru elevi au obținut medii peste 9 (nouă), fiind apreciați cu Premiul Special „Sfânta Tatiana”. Îi felicităm și le dorim dorim mult succes în continuare.
Prof. Ban Diana-Larisa
Școala „Sfântul Ierarh Nicolae”, Arad