Ziua de sâmbătă, 18 mai 2024, a reprezentat, pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe Române Satu Mare, una cu totul deosebită întrucât, la inițiativa și sub îndrumarea preotului paroh Pr. Danciu Gheorghe-Marius, a fost organizat un pelerinaj la mănăstirile din Arhiepiscopia Alba Iuliei:
Dumbrava, Râmeț și Sfântul Lazăr, precum și la Cetatea Alba Carolina unde s-au vizitat principalele obiective: Catedrala Ortodoxă a Încoronării, Catedrala Catolică, Sala Unirii, Muzeul Principilor Transilvaniei ș.a. De asemenea, în contextul evenimentului național „Noaptea Muzeelor „, credincioșii parohiei au avut deosebita bucurie de a asista la schimbul de gardă în cetate ( garda mare), precum și la alte evenimente cultural-artistice . Mai mult decât atât, cunoscând faptul că în incinta Mănăstirii Dumbrava funcționează un centrul social-filantropic în care sunt adăpostiți și îngrijiți aproape 100 de copii cu vârste între 7-20 ani, 20 de adulți și 60 de bătrâni, majoritatea imobilizați la pat, credincioșii Parohiei arădene au dus în dar acestui așezământ îmbrăcăminte, alimente, produse de igienă și produse de curățenie. Drumul dintre obiectivele vizitate a fost presărat cu cântece bisericești, folclorice și patriotice în interpretarea credincioșilor prezenți în pelerinaj.
Pr. Gheorghe-Marius Danciu