În această preafrumoasă Duminică – a patra, a Sfintelor Paști – Biserica noastră a fost împodobită de prezența elevilor Liceului Teoretic „Mihai Veliciu”, din Chișineu-Criș.
Prin ținuta și prin glasurile lor, copiii au transmis emoții și bucurii, într-un moment artistic și religios – poezii și pricesne specifice perioadei post-pascale, dar și întâmpinării zilei de 1 Iunie – Ziua Copilului și a Duminicii părinților și a copiilor.
Grupul vocal, coordonat de diac.prof. Florin Pavel, a fost primit și înconjurat, cu multă căldură și bucurie, de către Preacucernicul Părinte Daniel Mirel Dumitru, care a accentuat, în Cuvântul său, importanța și semnificația momentului, la care a fost prezent și domnul director al unității școlare, Ion Laurențiu. A fost subliniată, astfel, o dată în plus, legătura dintre cei trei piloni ai societății, de azi și dintotdeauna – Biserica – Școala – Familia.
În semn de mulțumire și apreciere, Părintele Paroh le-a oferit copiilor Daruri, spre folos duhovnicesc.
Mulțumim lui Dumnezeu, pentru această binecuvântare!
Diac. Prof. Florin Pavel, Parohia Ortodoxă, Chișineu-Criș, I