Slujire Chiriarhală în a doua zi de Paști, la Catedrala istorică a Aradului

A doua zi de Paști rememorează practic ceea ce s-a accentuat în prima zi, anume jertfa lui Hristos pentru umanitate.
Sfânta Evanghelie de astăzi arată, din nou, rolul mesianic a lui Iisus Hristos prin prisma Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul care îl descrie ca și Mântuitor al lumii. Acesta spune: „Eu botez cu apă; dar în mijlocul vostru Se află Acela pe Care voi nu-L ştiţi, Cel ce vine după mine, Carele înaintea mea S’a plinit şi Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei.”
Într-un mod deosebit, astăzi, Chiriarhul arădean, a poposit în Catedrala istorică a Aradului, care are ca protector chiar Sfântul menționat în pericopa evanghelică a zilei.
Ierarhul a săvârșit Sfânta liturghie arhierească, alături de un sobor de preoți și diaconi ai sfântului locaș.
Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul de tineret „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al catedralei istorice arădene, condus de către prof. Emanuel Gheorghe.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei a arătat semnificația teologică a mesajului Evangheliei de astăzi, prin dimensiunea mesianică dată de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan citirii scripturistice, când a arătat că, pe Dumnezeu Tatăl, nimeni nu L-a văzut vreodată, dar Fiul, Care este a doua Persoană a Sfintei Treimi, S-a făcut cunoscut nouă, oamenilor (cf. Ev. Ioan 1, 18-28).
La momentul cuvenit, mulți credincioși, printre care un număr impresionant de copii, s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului, în această zi de mare praznic.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Protopop Flavius Petcuț, care este și Parohul bisericii, a adresat un cuvânt de mulțumire Chiriarhului pentru slujirea de astăzi, urându-i, atât în nume personal, cât și în numele preoților și credincioșilor, sănătate, lungime de zile și o sărbătoare pascală plină de Lumina lui Hristos.
A fost o sărbătoare a comuniunii, a tradiției și a dragostei creștine, prin care credincioșii au fost binecuvântați de arhipăstorul lor și s-au învrednicit de harul Duhului Sfânt care a fost prezent pe masa Altarului, prin jertfa cea fără de sânge, veșnică și dumnezeiască.

Arhid. Claudiu Condurache