De Ziua Independenței Naționale a României, în anul bicentenarului nașterii lui Avram Iancu, nu întâmplător în Piața Avram Iancu din Arad, în fața „Monumentului ostașului necunoscut”, care a fost înălțat în 1960, în onoarea eroilor luptei pentru eliberarea Transilvaniei de armatele germano-maghiare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut loc o ceremonie de depunere de coroane, în semn că nu-i uităm pe cei căzuți în război.
Programul a cuprins următoarele puncte: primirea onorului și salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României și al Imnului Uniunii Europene, oficierea serviciului religios de pomenire a eroilor neamului, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, împreună cu Pr. Dr. Paul-Tiberiu Ardelean și Pr. militar Adrian David, alocuțiuni privind semnificația evenimentelor istorice evocate, depunerea coroanelor și jerbelor de flori la monument.
Printre cei care au rostit alocuțiuni au fost Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei, managerul Complexului Muzeal din Arad – Sorin-Ovidiu Bulboacă, primarul orașului Arad – Călin Bibarț.
Au fost depuse coroane de flori din partea mai multor instituţii ale statului, precum şi din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Filiala Județeană „Ziridava” Arad, Asociației Veteranilor de Război, Filiala Județeană „Zărandul” Arad şi Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”, Filiala Județeană „Detașamentul Păuliș”, Arad.
De menționat că la ceremonie au participat și câțiva elevi de la două instituții de învățământ din Arad, cei de la Liceul Special „Sfânta Maria” Arad rămânând impresionați de solemnitatea momentului.
Carina A. Baba