12 citate despre monahism de la Patriarhul Daniel

Marți se împlinesc 37 de ani de la tunderea în monahism a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preafericirea Sa l-a avut naș de călugărie pe Cuviosul Cleopa de la Sihăstria.

Cu acest prilej, prezentăm 12 citate despre monahism din scrierile Părintelui Patriarh Daniel.


La Sihăstria auzi cuvintele Sfinților Părinți ca pe o lecție zilnică și vezi trăirea Sfinților Părinți, trăire care este singura stare conformă celor ce păstrează în lume chipul lui Hristos Cel sărac, ascultător și feciorelnic. Pe Părintele Cleopa niciunde nu-l găsești, decât la Sihăstria, dânsul fiind un dar al lui Dumnezeu în veacul nostru.

Pentru un tânăr teolog, Sihăstria oferă vatra unei spiritualități ortodoxe autentice; o confirmare, prin trăire, a adevărurilor de credință ale Ortodoxiei, un puternic imbold la viață curată, dragoste față de Dumnezeu și de semeni, flacăra unei slujiri în smerenie, multă smerenie și liniște.

Însemnare în Cartea de oaspeți
a Măn. Sihăstria, 12 sept. 1976


În istoria Bisericii noastre, monahismul a fost în general un izvor de evlavie și cultură a sufletului, fără extreme și fanatisme, fiind pașnic și pastoral, călăuzitor tuturor celor care vor să fie luminați de Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, după cum ne învață Sf. Vasile cel Mare și ceilalți sfinți capadocieni.

Cuvânt înainte la cartea Pridvoare ale cerului. Mănăstiri și schituri din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, Basilica, București, 2018


Istoria a arătat, nu o dată, că atunci când în lume apare o criză spirituală, în fața raționalismului autonom, prin care omul, secularizându-se, se rupe de harul lui Dumnezeu, monahismul este cel care readuce lumina Taborului. În secolul zis „al Luminilor”, când se punea accentul pe rațiunea răzvrătită împotriva lui Dumnezeu, căreia isihasmul i-a răspuns prin rațiunea rugătoare lui Dumnezeu, când lumea politică se ocupa foarte mult de împărățiile acestei lumi, isihaștii cultivau prezența Împărăției Cerurilor în inimile lor, prin pomenirea neîncetată a Numelui lui Iisus, ca singură soluție salvatoare.

Cuvânt înainte la cartea
Mitropolitul Grigorie al IV-lea al Ungrovlahiei, Cuvântul Vieții, București, 2022


Rugăciunea este cea dintâi îndeletnicire a monahului şi monahiei şi această tradiţie este cu atât mai necesară cu cât este mai multă nevoie de a aduce lumină în sufletul oamenilor, mai ales atunci când ei sunt tulburaţi.

Cuvânt la Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureştilor, 24 noiembrie 2022


A doua mare lucrare misionară a monahismului este munca unită cu rugăciunea și cu ospitalitatea. În acest sens, monahismul ortodox românesc este în același timp liturgic, filocalic (ascetic) și filantropic (ospitalier), fidel tradiției apostolice și patristice și atent la nevoile actuale ale Bisericii și la provocările societății contemporane.

Proclamarea anului 2015 ca Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi


Isihasmul reia înțelepciunea Părinților din veacurile primare, care au spus: „dacă ești teolog, roagă-te cu adevărat; și dacă te rogi cu adevărat, ești teolog” (Evagrie Ponticul în Filocalia, vol. I).

Cuvânt înainte la cartea Mitropolitul Grigorie al IV-lea al Ungrovlahiei, Cuvântul Vieții, București, 2022


Mănăstirile care au păzit flacăra credinței Sfinților Părinți au încercat și au reușit să dea nu numai un răspuns existențial, ci și unul teologic, de explicare a adevărului privind puterea rugăciunii. (…) Remediul împotriva secularizării a fost tocmai rugăciune mai multă, întoarcere la Sfinții Părinți, la scrierile lor și o comuniune mai intensă.

Cuvânt la Sinaxa monahală a Arhiepiscopiei Bucureştilor, 24 noiembrie 2022


În pofida tuturor dificultăților din trecut și de astăzi mănăstirile prin experiența duhovnicească acumulată, consemnată mai ales în paginile Patericului și ale Filocaliei și păstrată vie în comunitățile zidite pe ascultare, asumarea sărăciei personale și a curăției trupești și sufletești sunt repere luminoase și izvor de putere spirituală pentru misiunea Bisericii în societate.

Proclamarea anului 2015 ca Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi


Doar monahismul, printr-un curent deopotrivă cultural, cât și duhovnicesc, readucând lumina Taborului ca singurul izvor de înnoire reală a omului, este cel care reușește să răspundă crizei spirituale din Europa modernă a secolului al XVIII-lea, cu așa-numite idei noi, născute dintr-un raționalism excesiv autonom, prin care omul, secularizându-se, se rupe de harul lui Dumnezeu.

Cuvânt înainte la cartea Sfântul Grigorie, mitropolitul Țării Românești, păstor luminat și dascăl al rugăciunii, Cuvântul Vieții, București, 2022


Sfântul Ioan Botezătorul este în mod deosebit și ocrotitorul monahilor, pentru că el a trăit în pustie în post, rugăciune și înfrânare. Este ocrotitor al celor care se nevoiesc dar și al celor care îndrumă oamenii și îi sfătuiesc să-și îndrepte viața, potrivit voii lui Dumnezeu.

Predică la Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, 2017


Pentru poporul nostru, spiritualitatea aceasta, pe care a arătat-o în mod deosebit Cuviosul Paisie de la Neamț, împreună cu toți frații și părinții de aici și apoi ucenicii săi, are o semnificație deosebită nu doar pentru viața monahală, ci și pentru viața culturală a românilor și, chiar mai mult, pentru însăși existența statelor românești, fiind semnificativ, în acest sens, că Țările Române s-au organizat ca stat în lumina isihasmului din secolul al XIV-lea. Lucrarea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț a fost continuată, cu aceeași râvnă, de ucenicii săi.

Cuvânt înainte la cartea Sfântul Grigorie, mitropolitul Țării Românești, păstor luminat și dascăl al rugăciunii, Cuvântul Vieții, București, 2022


Monahul părăsește lumea, dar poartă în rugăciune neîncetat pe cei care viețuiesc în lume, iar drumul său se întrepătrunde adesea cu cel al mireanului, fiind împreună călători sau pelerini pe drumul mântuirii, al credinței și al dragostei față de Dumnezeu și de semeni.

Proclamarea anului 2015 ca Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi


Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Raluca Ene

https://basilica.ro/12-citate-despre-monahism-de-la-patriarhul-daniel/