În ziua de praznic a ,,Adormirii Maicii Domnului ” 15 august 2024 credincioșii Parohiei Arăneag din Protopopiatul Ineu și-au sărbătorit ocrotitoarea bisericii, pe Maica Domnului.
La orele dimineții s a săvârșit slujba Utreniei și Sfânta Liturghie. Cuvântul de învățătură a fost rostit de studentul în teologie Laurențiu Pingică care a subliniat importanța acestei sărbători cât și ajutorul pe care îl primim de la ,,Împărăteasa Cerului”.
La ceas de seară s a săvârșit slujba Vecerniei de către un sobor de preoți: Pr. Ivănuț Voicu din Parohia Chier, Pr. Teodor Păiușan, Pr. Florin Păiușan din Parohia Târnova, Pr. Dănuț Leahu din Parohia Mocrea și Pr. paroh Alin Pingică. În continuare a avut loc un frumos concert de pricesne susținut de interpreții: Alexandra Maghici, Lili Agrijana, Maria Ignișca, Sebastian Maria, Pr Alin Pingică si frații Curac Ionuț, Gheorghe și Andrei; Laurențiu Pingică. Un moment înălțător a fost susținut de invitata surpriză Iuliana Tătar care a susținut un program de pricesne alături de Gheorghe Curac.
Studentul teolog Laurențiu Pingică i-a adus mulțumiri în numele comunității părintelui Alin Pingică pentru frumoasa activitate desfășurată în cei 29 de ani de pastorație în parohie.
Părintele paroh a adus mulțumiri interpreților pentru momentele înălțătoare, oficialităților locale cât și credincioșilor care s-au adunat într-un număr atât de frumos.
Seara zilei s a încheiat cu o agapă frățească pentru toți cei prezenți.
Student Pingică Laurențiu