Duminică, 22 septembrie, în orașele lumii este marcată Ziua Mondială fără Mașini, o inițiativă mai veche ce a câștigat popularitate în anii 1990.
Zile fără mașini au fost instituite în unele țări occidentale în timpul unei crize a petrolului din anii 1970. Dar abia în octombrie 1994, la Conferința Internațională „Orașe Accesibile” de la Toledo, Spania, a fost lansat un apel internațional pentru astfel de proiecte.
În următorii ani au fost organizate primele Zile fără Mașini – la Reykjavík (Islanda), Bath (Regatul Unit) și La Rochelle (Franța) – și un consorțiu internațional informal dedicat inițiativei.
În prezent, Bogotá, Capitala Columbiei, are cea mai extinsă zi fără mașini – în întregul oraș.
Anul acesta, de Ziua Mondială fără Mașini, Primăria Londrei închide 200 de străzi pentru circulația auto. Carosabilul se va transforma pe alocuri în spațiu de socializare și va găzdui evenimente publice.
În Uniunea Europeană, Ziua Mondială fără Mașini face parte din Săptămâna Europeană a Mobilității, inițiativă lansată în aprilie 2002, la care participă în prezent peste 2.500 de orașe europene.
Foto credit: Comisia Europeană (Ziua Mondială fără Mașini la Bruxelles în 2020)
https://basilica.ro/ziua-mondiala-fara-masini-cum-ar-arata-orasul-tau-fara-traficul-auto/