Începutul anului bisericesc, Duminica a 10-a a după Rusalii, a ”Vindecării lunaticului” ne regăsește în comuniunea rugăciunii în Parohia Minișel din Protopopiatul Ineu, gazda de azi a întrunirii Cercului pastoral-misionar Târnova, coordonat de Pr. Ivănuț Voicu.

Taina Sfântului Maslu, una din expresiile  dragostei și a deschiderii Bisericii lui Hristos spre omul în suferință a fost săvârșită în sobor, de către preoții: Pr. Ivănuț Voicu – Parohia Chier, Pr. Alin Pingică – Parohia Arăneag, Pr. Păiușan Florin – Parohia Târnova, Pr. Leucuța Marius – Parohia Agrișu-Mare, Pr. Pavel Dan – Parohia Șilindia, Pr. Achim Giani – Parohia Dud, Pr. Bun Costel – Parohia Tauț, Pr. Lucaciu Marius  – Parohia Minișel, Pr. Giurgiu Gheorghe – Parohia Nadăș.

Un înălțător cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Păiușan Florin, exprimând atât bucuria reîntâlnirii cu credincioșii Parohiei Minișel, cat și o umbră de amărăciune, cunoscând parohia din copilărie (când însoțea pe Părintele Păiușan Teodor cu diverse ocazii în parohia Minișel) și remarcând lipsa multora ”ce nu mai sunt”. Cu toate acestea, bucuria revederii se întărește mai ales în rugăciune, cu atât mai mult cu cât aceasta, rugăciunea, se împlinește într-un cadru al comuniunii, soborul preoților slujitori în mijlocul credincioșilor, ” Iarăși grăiesc vouă că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri. Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 19-20).

Astfel, participarea la comuniunea rugăciunii reprezintă o mărturie a credinței noastre vie și trăitoare, prin care păstrăm și întărim un dialog sufletesc și personal cu Dumnezeu, prin care dăm răspuns chemării Lui și ne apropiem de El, iar El cu brațele părintești, ne primește ca pe fiul risipitor, cu toată dragostea și iubirea Sa divină ce a fost capabilă și de jertfa răscumpărării ” Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17).

Cu atât mai mult, Taina Sfântului Maslu, nu este doar o mărturie a credinţei prin participarea la comuniunea rugăciunii, ci este și dăruire și jertfă – expresie a dragostei, iar aceasta, dragostea, fiind temelie a credinței. Jertfa renunțării de bună voie la comoditatea și confortul fiecăruia de la casa sa, de a fi prezent în Biserică, de a alerga la Dumnezeu cu nădejdea dobândirii celor bune și de folos vieții noastre, la care se adăugă și dragostea fața de semeni, pentru care ne rugăm și prin pomelnicele ce se dau a fi pomenite la rugăciune îi facem părtași harului și binecuvântării ce izvorăsc din această comuniune rugăciunii, ”Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoții Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. Mărturisiți-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.” (Iacov 5, 14-16)

În încheiere preotul paroh Lucaciu Marius a mulțumit preoților prezenți și credincioșilor pentru osteneala lor și a susținut referatul cu tema: ”Asumarea suferinței și credința în Dumnezeu sunt prima condiție spre vindecarea completă, trupească și sufletească, a omului (Iov 2, 10)”.  Un punct de plecare potrivit în meditația pentru tema referatului ar putea fi întrebarea: ”Cred ca să mă vindec, sau mă vindec pentru că, cred?”[1].

Ca să putem răspunde la această întrebare ce are structura unei ecuații cu două necunoscute: cred și vindec, am putea porni de la factorul comun, și anume, dragostea, căci „Dragostea vindecă oamenii, pe cei care o dăruiesc dar și pe cei care o primesc”[2].

Dar atât dragostea, cât și credința – esențiale în procesul vindecării sufletești și trupești – se cer a fi asumate, adevărate, statornice, integrate ontologic în modul de trăire al fiecăruia dintre noi. Toate acestea determină atitudinea, comportamentul nostru atât în vremea de liniște, pace, confort și siguranță, dar mai ales în vreme de încercare, lipsă, primejdie, suferință. Omul asumat în credință, în dragoste, în vremuri bune nu va uita să-i mulțumească lui Dumnezeu, (nu doar în rugăciune, ci și în faptele milosteniei și a dragostei creștine) , iar în vreme de încercare, nu va deznădăjdui, nu se va răzvrăti, ci mai mult se vor vedea roadele dragostei și a credinței asumate (răbdare, curaj, încredere, rugăciune caldă a sufletului încercat dar credincios).

Aspecte ale asumării credinței și dragostei regăsim în modelul Scripturistic al Cărții lui Iov, nota centrală a celor 42 capitole reprezentând problema dreptății divine şi a suferinței omenești, atitudinea pe care omul o are în momentul în care necazurile l-au copleșit, cu toate ca Iov trece prin diverse stări sufletești, de la „drept şi temător de Dumnezeu” (Iov 1, 8), mulțumind lui Dumnezeu pentru toate, loial Domnului în vreme de încercare, mustrându-și soția când îi cerea să se lepede de Dumnezeu ” Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?” Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele sale.” (Iov 2, 10), un om ce la început își acceptă fără cârtire întâmplările din viața lui, dar ajungând și la deznădejde și răzvrătire ”Piară ziua în care m-am născut şi noaptea în care s-a zămislit un prunc de parte bărbătească!” (Iov 3, 3).

Cert este că în modelul lui Iov, distingem un lucru fundamental, și anume, dialogul cu Dumnezeu, chiar dacă pe alocuri banal, Iov – aproape juridic – expunându-și și apărându-și ”dreptatea”, totuși acest dialog cu Dumnezeu (din mila și dragostea Sa pentru Iov), aduce lămurire, cunoaștere lui Dumnezeu, a lucrării Lui, a dragostei Lui față de om – lămuriri ce determină transformarea lui Iov, de la deznădejde și răzvrătire, la pace, liniște, întărirea în credință, asumarea suferinței, răbdare. De aceea, și noi ar trebui să întărim dialogul nostru cu Dumnezeu care este rugăciunea, atât în vremuri bune, dar, mai ales, atunci când în viața noastră trecem prin încercări și suferință.

Momentele înălțătoare au continuat și după Taina Sfântului Maslu printr-o serie de pricesne interpretate magistral de Laurențiu Pingică și Braițiu Nicolae.

Următoarea întrunire a preoților din Cercul Pastoral-Misionar Târnova va avea loc la data de 22 Septembrie, la Parohia Dud.

Pr. Lucaciu Ionuț Marius

[1] Maria Dorina Paşca, Teofi l Tia – Arhitectura psiho-spirituală a vindecării : credinţă întru vindecare sau vindecare întru credinţă?, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015, pag. 21.

[2] Idem.