Corul de copii al Catedralei Vechi a cântat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sinaia

În perioada 30 august – 2 septembrie corul de copii „Sfântul Ioan Botezătorul” al Catedralei Vechi din Arad, însoțiți de părintele Gabriel Streulea, au avut parte de zile pline de bucurie, vizitând mai multe locuri frumoase din Munții Bucegi.

În prima zi, în drumul spre Bucegi, copiii din cor au vizitat Grădina Zoologică din Sibiu. Spre seară au ajuns la Sinaia, unde s-au așezat pentru trei zile. A doua zi a fost ziua plimbării pe munte. Corul a urcat cu telecabina pe platoul Munților Bucegi, unde a vizitat cele mai importante obiective turistice de aici: Babele și Sfinxul. De aici au pornit pe jos într-o adevărată aventură, împotriva unui vânt puternic, până la Monumentul Eroilor – Crucea de la Caraiman. A treia zi, duminică 1 septembrie – începutul Anului Bisericesc, corul de copii al Catedralei Vechi din Arad a dat răspunsurile liturgice la Mănăstirea Sinaia, unde slujitorii și credincioșii s-au bucurat de glasurile calde ale copiilor, menționând că au trecut mulți ani de când au participat la o Sfântă Liturghie la care a cântat un cor de copii. Mai târziu copiii au vizitat Castelul Peleș, unde s-au minunat de frumusețea arhitecturală a castelului precum și de istoria regalității a României. La ceas de seară corul de copii a vizitat Mănăstirea Caraiman, unde au participat la slujba Paraclisului Maicii Domnului. În dimineața ultimei zile copiii au vizitat Peștera Ialomița și mănăstirea din peșteră, apoi s-au îndreptat spre casă. În drum spre casă copiii au mai vizitat și s-au veselit în parcul de distracții Dino Parc din Râșnov.

Cu toții s-au bucurat și și-au arătat recunoștința, dând slavă lui Dumnezeu, pentru frumoasele zile petrecute împreună în această perioadă de dinaintea începerii noului an școlar.

Pr. Gabriel Streulea