Astฤzi, la prima ediศie a ๐ช๐๐๐๐๐๐๐๐ฬฆ๐๐โ๐บ๐๐๐๐๐๐๐๐, ๐๐๐๐๐๐๐๐, (๐๐)๐๐๐๐๐๐๐๐๐โ, organizatฤ de ๐๐๐๐๐ก๐๐๐๐๐๐๐ข๐ ๐ด๐๐๐, รฎn parteneriat cu ๐ถ๐๐๐๐๐ ๐๐ ๐ถ๐๐๐๐๐กฬฆ, ๐ผ๐๐๐ข๐ ๐ก๐๐๐ ๐ ฬฆ๐ ๐ด๐๐๐๐๐ข๐๐ก๐ข๐๐ฬ ๐ด๐๐๐, ๐ด๐ฝ๐๐น๐ ๐ด๐๐๐ ศi ๐น๐๐๐๐๐๐กฬฆ๐๐ ๐ถ๐ธ๐ด๐, am fฤcut paศi concreศi pentru a facilita accesul persoanelor private de libertate ศi al celor recent liberaศi din detenศie pe piaศa muncii, cu scopul de a preveni recidiva ศi de a transforma vieศi.
Cu prezenศa numeroasฤ a reprezentanศilor mediului economic, ai instituศiilor cu rol รฎn asistenศa socialฤย ศi ai organizaศiilor nonguvernamentale, aceastฤ conferinศฤ a fost o pledoarie puternicฤ pentru schimbarea mentalitฤศilor ศi pentru susศinerea reintegrฤrii celor care meritฤ o a doua ศansฤ.
Pฤrintele Ic. Stavr. Gheorghe GLIGORย – vicar administrativ al Arhiepiscopiei Aradului , prin รฎncredinศarea รnaltpreasfinศitul Pฤrinte dr. Timotei Seviciu-Arhiepiscop al Aradului, a transmis binecuvรขntarea รnaltpreasfinศitului Timotei. รn cuvรขntul sฤu a ย arฤtat importanta si necesitatea implicฤrii Bisericii Ortodoxe รฎn sprijinirea persoanelor private de libertate, atรขt pe parcursul executฤrii unei pedepse privative de libertate, cรขt ศi la รฎntoarcerea acestora , la momentul liberฤrii, in comunitฤศi,ย รฎn parohii. A evidenศiat rolul preotului paroh, alฤturi de serviciile sociale, pentru ai sprijini pe cei care se รฎntorc รฎn societate. Acesta a amintit de proiectul Patriarhiei Ortodoxe Romรขne ย โSpre Taborโ, un proiect care aratฤ posibilitatea schimbฤrii omului cฤzut, pentru a fi reprimitย รฎn comunitate, ca prin sprijinul Bisericiiย si a preoศilor, cel care ย priveศte la omul cฤzut รฎn virtutea ridicฤrii ศi iertฤrii sale, sa รnveศe sa ierte pe Semenul sฤu, un รฎndemn atรขtย de actual ศi pentru societatea รฎn care trฤim.
Schimbarea รฎncepe cu noi toศi! Vฤ invitฤm sฤ rฤmรขneศi alฤturi de aceastฤ iniศiativฤ, sฤ ne sprijiniศi รฎn continuare ศi sฤ fim รฎmpreunฤ un exemplu de solidaritate.
Preot capelan Vlad Oneศ
ศef serviciu educaศie
Penitenciarul Arad
https://www.facebook.com/penitenciarularad/videos/933778685468308