Actiune social-filantropică în Parohia Ortodoxă Mădrigești

În data de 18 decembrie 2024 cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, s-a derulat o acțiune social filantropică în Parohia Ortodoxă Mădrigeşti, Protopopiatul Sebiş.

Iubirea milostivă este un atribut dumnezeiesc prin excelență, iar cei care o practică se aseamănă lui Dumnezeu. „Minunată și plăcută lui Dumnezeu – spune Sfântul Chiril al Alexandriei – este milostenia, fiind potrivită sufletelor evlavioase. Fiți milostivi, zice Tatăl vostru care este în Ceruri”. De aceea, Însuși Mântuitorul i-a fericit pe cei milostivi, făgăduindu-le că vor fi ei înșiși miluiți (cf. Matei 5, 7).

Despre milostenie, Părintele Iosif Vatopedinul ne spune că este „dragostea făptuitoare” şi „nu se limitează în funcţie de loc sau de timp”, pentru că se face „tuturor toate”.

Însă milostenia cea mai mare este împărtăşirea Cuvântului lui Dumnezeu tuturor oamenilor, după cum arată arhimandritul Epifanie Theodoropoulos: „Mai mare milostenie decât toate este a-i oferi cuiva pe Însuşi Domnul nostru”.

„Hristos este fratele tău și împreună-moștenitor. Fă-L și aici pe pământ împreună-moștenitor. Tot ce-I dai Lui, ție-ți dai!

Fiecare pachet de alimente și sumele de bani distribuite au adus zâmbete și lacrimi de bucurie. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la îndeplinirea acestor fapte bune! Avem nădejdea, că Mântuitorul Hristos, care vine în ieslea sufletelor noastre, ne va găsi mai buni și mai plini de bucurie sfântă, întru dragostea milostivirii faţă de aproapele!”,

Pr. Teodor- Gheorghe Zbîrcea