Itinerar pastoral-misionar al IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, pe anul 2024

IANUARIE 2024

Luni, 1 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, în care a arătat că ziua de astăzi se arată ca una a nădejdii într-un an mai bun, mai spre o împlinire a voii lui Dumnezeu și a apropierii de El, pentru că harul cel desăvârșit vine tot de la El, Împăratul Măririi.

Sâmbătă, 6 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, rostind cuvânt de învățătură despre „Glasul Domnului…” (Ap. Tit, 2, Ev. Matei, 3, Ap. I Corinteni,10, Ev. Marcu,1).

Duminică, 7 ianuarie – A asistat la Sfânta Liturghie la Catedrala veche, a vizitat biserica Sârbească cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Duminică, 14 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, a rostit cuvântul de învățătură despre ,,Omul vechi și omul nou” (Col. 1, Lc. 17). A oficiat Slujba Parastasului pentru poetul național Mihai Eminescu cu ocazia împlinirii a 174 de ani de la nașterea poetului și celebrării Zilei Culturii Naționale.

Joi, 18 ianuarie – A prezidat ședința Sinaxei monahale.

Vineri, 19 ianuarie – A prezidat ședința Consiliului eparhial a Arhiepiscopiei Aradului și ședința conducătorilor oficiilor protopopești ale Arhiepiscopiei Aradului.

Sâmbătă, 20 ianuarie – A prezidat ședința Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Aradului.

Duminică, 21 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” cu ocazia hramului, predica fiind pusă sub titlul „pilda vieții Sfântului Maxim Mărturisitorul”.

Luni, 22 ianuarie – A asistat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală cu ocazia prăznuirii Sfântului Apostol Timotei.

Miercuri, 24 ianuarie – A fost prezent pe platoul din fața Palatului Administrativ, unde a săvârșit slujba de Te-Deum, rostind o alocuțiune cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859).

Vineri, 26 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie alături de Preasfinţitul Luchian Pantelici, Episcop al Ungariei și administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe a Timişoarei şi a comunităţii credincioşilor ortodocşi sârbi din parohia Arad-Centru.

Duminică, 28 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, a rostit cuvântul de învățătură despre ,,Haina sufletului” (Cf: 2 Cor. 1-2 și Matei 22). A hirotonit întru diacon pe teologul Denis-Vasile Rus.

Marți, 30 ianuarie – A săvârșit Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Părinte Nestor și Preasfințitul Părinte Gherontie, Episcopii Eparhiei Devei și Hunedoarei, la Catedrala Veche, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. A evidențiat contextul teologic și politic în care au activat cei trei mari ierarhi ai Bisericii și iradierea ecumenică a învățăturii și activității acestora, influența hotărâtoare în definitivarea dogmelor Sinoadelor Ecumenice. A oficiat slujba parastasului pentru dascălii, ostenitorii și absolvenții școlilor teologice arădene, adormiți în Domnul. A mulțumit Universității și oficialităților centrale și locale pentru aportul adus la acest eveniment.

FEBRUARIE 2024       

Vineri, 02 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Protopopiatul Arad, a explicat sensurile sărbătorii: semnificația răstimpului de 40 de zile, ce însemna sărbătoarea pentru evrei și cum Mântuitorul Iisus Hristos S-a supus rânduielii Legii, împlinind-o, a hirotonit un monah întru ierodiacon și un diacon întru preot.

Duminică, 04 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Variașu Mare, Protopopiatul Arad, rostind un cuvânt de învățătură despre ,,Poruncile dumnezeiești și bisericești” (Cf: 2 Cor. 4; Matei 22). A  sfințit noua pictură a bisericii, a hirotesit pe preotul paroh întru iconom.

Marți, 06 februarie – A participat la raportul de activitate generală a Penitenciarului Arad  pe anul 2023, rostind un cuvânt de apreciere.

Miercuri, 07 februarie – A aniversat 48 de ani de la hirotonia întru Arhiereu.

Duminică, 11 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu, Protopopiatul Lipova, a vorbit la pericopa evanghelică despre ,,Înzestrare și strădanie” (Cf: 2 Cor. 6; Mt. 25).

Duminică, 18 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Pecica I, Protopopiatul Arad,  a făcut referire la cuvintele ,,Doamne, ajută-mă” (Cf. 2 Cor. 6; Matei 15).

Miercuri, 21 februarie – A prezidat Ședința de Permanență a Consiliului eparhial.

Duminica, 25 februarie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predica fiind pusă sub titlul ,,Comoara inimii” (Cf: Matei, 6 și Romani 13,14).

Miercuri, 28 februarie – A participat la lucrările Adunării Naționale Bisericești.

Joi, 29 februarie – A participat la ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

MARTIE 2024

Duminică, 03 martie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica Parohiei Birchiș, Protopopiatul Lipova slujind Sfânta Liturghie, a vorbit despre ,,Risipire și răscumpărare” (Cf: 1 Cor. 6; Luca 15). A hirotesit pe preotul paroh întru iconom stavrofor.

Sămbătă, 09 martie – A săvârșit o slujbă de pomenire în capela din incinta centrului de formare profesională a Penitenciarului Arad în ziua de pomenire a celor 40 de Mucenici din Sevastia care este și Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, rostind un cuvânt adecvat.

Duminică, 10 martie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica filiei Mărăuș a parohiei Craiva, Protopopiatul Ineu, săvârșind Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul ,,Icoana omeniei în lumina veșniciei” (Cf: 1 Cor. 8-9; Matei 25). A hirotesit pe Părintele paroh întru iconom stavrofor. În seara zilei a participat la conferința susținută de Academicianului Leon Dănăilă, căruia i-a conferit, cea mai înaltă distincție eparhială, Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici, în semn de aleasă prețuire pentru contribuția deosebită adusă în tratarea celor bolnavi.

Luni, 11 martie – A săvârșit o slujbă de pomenire pentru luptătorii care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, în Catedrala Veche din Arad.

Duminică, 17 martie –  A săvârșit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la biserica Parohia Nadăș, Protopopiatul Ineu, urmată de Sfânta Liturghie, cuvântul de învățătură fiind pus sub titlul ,,Purtarea creștină” (Cf: Rom. 13-14; Matei 6). A sfințit capela mortuară din localitate.

Luni, 18 martie – A slujit Canonul cel Mare la Catedrala arhiepiscopală.

Marți, 19 martie – A slujit Canonul cel Mare la Catedrala arhiepiscopală.

Miercuri, 20 martie – A slujit Canonul cel Mare la Catedrala veche.

Joi, 21 martie – A slujit Canonul cel Mare la Paraclisul Facultății de Teologie din Arad.

Duminică, 24 martie –  A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, a rostit un cuvânt de învățătură adecvat duminicii de astăzi, prin care a arătat rolul formării Bisericii prin Apostolii Mântuitorului, conform citirilor zilei (Ev. Ioan 1, 43-51; Ap. Evrei, 11) dar și rolul icoanelor în sfintele noastre biserici, reliefând spațiul sacramental de închinare. A săvârșit slujba de sfințire a crucii care are înglobată două icoane în mozaic și sticlă topită ale Maicii Domnului, Odrighitia și Eleusa.

Joi, 28 martie – A prezidat examenul de Capacitate preoțească, sesiunea de primăvară, a arătat importanta acestui examen, care are drept scop evaluarea cunoștințelor de specialitate, dar și cercetarea devoțiunii sau chemării preoțești, i-a binecuvântat pe candidați şi le-a urat mult succes.

Luni, 25 martie – A asistat Sfânta Liturghie la Schitul Bodrogul Vechi din județul Arad, rostind un cuvânt despre semnificația și importanța sărbătorii Bunei Vestiri. A binecuvântat Polițiștii de Ziua Poliției Române la împlinirea celor 202 ani de atestare documentară a Poliției Române, participând la evenimentele organizate cu această ocazie, rostind un cuvânt de felicitare.

Duminică, 31 martie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, rostind cuvântul de învățătură (Cf: Ev 7, 26-28;8, 1-2; Ev. Marcu 2).

APRILIE 2024

Miercuri, 03 aprilie – A participat la programul Zilei Jandarmeriei Române, a săvârșit serviciul religios, rostind un cuvânt adecvat.

Vineri, 05 aprilie – A participat la Conferința-dialog „Creștinismul și Biserica azi – realism, claritate, fidelitate” susținută de domnul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. L-a felicitat pe conferențiar pentru cele prezentate, oferindu-i în semn de prețuire deosebită pentru râvna lucrării în slujba Bisericii, cea mai înaltă distincție eparhială pentru mireni, Crucea Sfântul Ierarh Sava Brancovici.

Sâmbătă, 06 aprilie – A săvârșit slujba parastasului pentru părintele Arhidiacon Florin Sirca, slujitor al Catedralei arhiepiscopale și Inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Arad, rostind un cuvânt adecvat.

Duminică, 07 aprilie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad-Gai, Protopopiatul Arad, cuvântul pus sub titlul „Cinstirea Sfintei Cruci” (Cf: Evr. 4; Marcu 8).

Joi, 11 aprilie – A participat la Colocviul muzical „Muzica religioasă în mileniul al III-lea”, din cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului de Muzică religioasă din Arad, la care au participat reprezentanți ai cultelor religioase, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Sâmbătă, 13 aprilie – A participat la deschiderea etapei județene a Olimpiadei de Religie – cultul ortodox- destinată claselor V – XII, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 14 aprilie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Cintei, Protopopiatul Arad, a vorbit despre „Importanța operei Sfântului Ioan Scărarul” din cadrul Săptămâni duhovnicești.

Marți, 16 aprilie – A vizitat noul Centru social educativ al Parohiei Arad-Sânnicolau Mic, Protopopiatul Arad, amenajat în fosta Școală Confesională.

Miercuri, 17 aprilie – A slujit Canonul cel Mare la Catedrala arhiepiscopală.

Joi, 18 aprilie – A susținut conferința cu tema ,,Nuanțe imnografice și iconografice la Praznicul Sfintei Învieri” la Centrul Cultural-Pastoral ,,Sfântul Ierarh Nicolae” al parohiei Arad-Bujac, Protopopiatul Arad.

Vineri, 19 aprilie – A oficiat Denia Acatistului Bunei Vestiri, a rostit un cuvânt de învățătură despre sfintele slujbe ale săptămânii a cincea din Postul Mare.

Duminică, 21 aprilie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Vasile Goldiș, Protopopiatul Ineu, cuvântul de învățătură pus sub titlul ,,Stăpânirea de sine” (Cf: Evr. 9; Gal. 3; Marcu 10 și Luca 7). A săvârșit slujba de sfințire a celor două noi clopote,

Luni, 22 aprilie – A săvârșit slujba de Vecernie la Parohia Aradul Nou, Protopopiatul Arad, a rostit un cuvânt despre viața și importanța Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Marți, 23 aprilie – A săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea Feredeu, Protopopiatul Lipova, a vorbit despre viața Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Joi, 25 aprilie – A participat la concertul „Cântările Triodului”, susținut de corala preoților din Arhiepiscopiei Aradului, a rostit un cuvânt de felicitare.

Vineri, 26 aprilie – A participat la evenimentul cultural-spiritual, intitulat „Crede numai!”, ediția a III-a.

Sâmbătă, 27 aprilie – A sfințit piatra de temelie pentru Paraclisul Arhiepiscopal din Cartierul arădean Via Carmina din Vladimirescu, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 28 aprilie – A oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, cuvântul de învățătură pus sub semnificația praznicală a Floriilor, prin citirile pericopelor evanghelice și ale apostolului (Ev. Ioan, 12; Ap. Filipeni, 4). A hirotonit un preot pe seama parohiei Archiș, Protopopiatul Ineu. A participat la slujba Deniei începând cu Duminica Floriilor, la Catedrala Veche.

MAI 2024

Joi, 2 mai – A săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în Catedrala arhiepiscopală.

Vineri, 3 mai – A asistat la slujba Ceasurilor Împărătești, a slujit Vecernia și Denia Prohodului Domnului în Catedrala arhiepiscopală, rostind cuvântul de învățătură cuvenit.

Sâmbătă, 4 mai – A săvârșit slujba învierii în ambele sedii ale Penitenciarului Arad. A primit la Catedrala arhiepiscopală Sfânta Lumină de la Mormântul Domnului, spre împărțire preoților din întregul județ, săvârșind slujba Învierii Domnului și Sfânta Liturghie, rostind cuvântul de învățătură.

Duminică, 5 mai – A oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală cuvântul de învățătură pus sub dimensiunea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și despre omul îndumnezeit prin înfrângerea morții de către Dumnezeu-Omul, Cel jertfit pentru noi. Cuvântul care este pecetea Învierii este ,,bucuria” adică ceea ce a rostit Hristos Însuși. A slujit Vecernia celei de a doua Învieri.

Luni, 6 mai – A oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala veche, a arătat semnificația teologică a mesajului Evangheliei de astăzi, prin dimensiunea mesianică dată de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan (cf. Ev. Ioan 1, 18-28).

Marți, 07 mai – A oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad-Gai, Protopopiatul Arad, a rostit un cuvânt de învățătură legat de drumul spre Emaus a celor doi ucenici, Luca și Cleopa.

Vineri, 10 mai – A participat la evenimentele dedicate sărbătoririi zilei de 9 Mai – Ziua Independenței și Ziua Europei, printr-o serie de evenimente rostind

Duminică, 12 mai – A binecuvântat lucrările săvârșite la biserica Parohiei Iratoșu, Protopopiatul Arad, a săvârșit Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul „Conștientizarea prezenței Mântuitorului de către Sfinții Apostoli după Învierea Sa din morți”, însoțitoare în toată misiunea lor ulterioară (Cf: Ioan 20 şi Faptele Ap. 5). A hirotesit pe părintele paroh întru iconom-stavrofor.

Luni, 13 mai – A prezidat Conferința Preoțească de primăvară în Protopopiatul Arad, a asistat la slujba de Te-Deum săvârșită în Catedrala veche, a luat cuvântul felicitând preoții referenți, dând de asemenea, câteva îndemnuri cu privire la îndatoririle preoților de a se îngriji de persoanele bolnave din parohii.

Marți, 14 mai – A participat la etapa finală a concursului „Urcuș spre Înviere”, ediția a III-a desfășurată în biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a Catedralei vechi, rostind un cuvânt de felicitare și binecuvântare.

Vineri, 17 mai – A participat la Conferința Națională „Administrație românească arădeană”, ediția a XVII-a dedicată împlinirii a 140 de ani de la înființarea ziarului Tribuna, condus de Ioan Slavici și împlinirii a 200 de ani de la nașterea eroului național Avram Iancu. A rostit un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 19 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Arad-Micălaca Nouă Zona 300, Protopopiatul Arad, cuvântul  pus sub titlul ,,Mir și lacrimi” (Cf: Fp. Ap. 6; Marcu 15). A hirotonit pe diaconul Emanuel Proniuc întru preot pe seama parohiei Arad -Micălaca Nouă Zona 300.

Marți, 21 mai – A săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Arad-Micălaca Veche II, Protopopiatul Arad, predica fiind pusă sub „Am biruit lumea” (cf. Ioan 16, 33) A săvârșit slujba parastasului pentru Părintele Iacob Bupte, fost vicar eparhial și ctitorul acestei biserici parohiale.

Duminică, 26 mai – A târnosit biserica parohiei Sânpaul, Protopopiatul Arad, predica fiind pusă sub titlul ,,Grija sănătății trupești și sufletești” (Cf: Fapte 9; Ioan 5). A hirotesit pe părintele paroh întru iconom-stavrofor.

 Luni, 27 mai – A participat la cursul festiv a promoției 2020-2024 a Facultății de Teologie Ortodoxă Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Joi, 30 mai – A participat la conferință dialog intitulată: „Tradiția isihastă românească. Mărturii despre întâlniri memorabile cu duhovnici și sfinți români”. Invitații speciali ai programului au fost: părintele Elia Citerio și părintele Agapie Corbu. Cu acest prilej a fost lansat și prezentat ,,Eortodromionului” Sfântului Nicodim Aghioritul, tradus integral pentru prima dată în limba română de către Ilie Stănuș, a rostit un cuvânt de binecuvântare.

IUNIE 2024

Duminică, 2 iunie – A săvârșit slujba târnosirii la biserica parohiei Vărșand, Protopopiatul Arad, a slujit Sfânta Liturghie, predica având ca temă ,,Fântâna darului” (Cf: Ioan 4, Fapte 11), a hirotesit pe Părintele paroh întru iconom. În seara zilei a asistat la slujba Vecerniei și instalării noului Preot paroh la parohia Arad Micalaca Nouă Zona-300 rostind un cuvânt de binecuvântare.

Marți, 4 iunie – A participat la Tedeumul pentru a 88-sa aniversare, a hirotesit întru duhovnici pe trei preoți nou hirotoniți, a rostit un cuvânt ocazional,  mulțumind pentru felicitări la recepția de la reședință cu acest prilej. În seara zilei a participat la conferința Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților invitat de către membrii Asociației Tinerilor Ortodocși Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Joi, 6 iunie – A asistat la slujba Vecerniei,  a participat la cursul festiv de absolvire și premierea clasei a XII-a de la Seminarul Teologic Ortodox Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Vineri, 7 iunie – A fost prezent la revederea promoției 1999-2024 a absolvenților Seminarului Teologic Ortodox Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 9 iunie – A asistat la Sfânta Liturghie din biserica „Adormirea Maicii Domnului” a parohiei Arad-Centru, Protopopiatul Arad, cuvântul fiind pus sub titlul „Ochii sufletești”,(cf. Fapte 16; Ioan 9).

Luni, 10 iunie – A prezidat examenul de certificare a competențelor profesionale la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare. A participat la revederea promoției 2014 a Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, rostind un cuvânt de felicitare.

Joi, 13 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală, a evidențiat importanța praznicului „Înălțarea Domnului” (c.f: Fp. Ap. 1; Luca 24). A oficiat slujba Parastasului pentru eroii-martiri ai neamului românesc. A participat la manifestările organizate de Prefectura Județului Arad pentru cinstirea Eroilor, în municipiu și la monumentul de la Păuliș, rostind alocuțiuni adecvate momentului.

Duminică, 16 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Mâsca, Protopopiatul Lipova, cuvântul de învățătură pus sub titlul „Cămașa Mântuitorului”  (cf. Fapte 20; Ioan 17 ).

Marți, 18 iunie- A prezidat examenul de licență de licență pentru absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din cadrul Universității ,,Aurel Vlaicu” din Arad, a rostit un cuvânt de felicitare. A participat la festivitatea de absolvire a claselor școlii „Episcop Ioan Mețianu”, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Miercuri, 19 iunie – A participat la festivitatea de premiere a elevilor seminariști, rostind un cuvânt de învățătură.

Duminică, 23 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală, predica având ca temă ,,Inălțare și Pogorâre”, a săvârșit slujba Vecerniei plecării genunchilor.

Luni, 24 iunie – A oficiat Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Emilian Crișanul în Catedrala arhiepiscopală cu ocazia hramului, cuvântul de învățătură fiind pus în legătură cu ,,Rusalii și Sânziene”.

Miercuri, 26 iunie – A  oficiat slujba de binecuvântare a Drapelului național, de ziua acestuia, ținând o alocuțiune la Catedrală veche. La sfârșitul ceremoniei religioase drapelul a fost condus la locul de arborare.

Sâmbătă, 29 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Arhiepiscopal „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din cimitirul pomenirea, cuvântul de învățătură pus sub titlul „Ucenicii Mântuitorului” (Cf: II Cor. 11, 12; Matei 16).

Duminică, 30 iunie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Schitul „Sf. Apostoli Petru și Pavel” de la Moneasa, cuvântul de învățătură pus sub titlul „Soborul apostolic” (Cf: Evrei 11-12; Matei 10-19).

IULIE 2024

Marți, 02 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad Gai, cuvântul de învățătură pus sub titlul „Odoarele Sfinte”, păstrate de la Sfinți în cinstirea credincioșilor spre mult folos spiritul.

Joi, 04 iulie – A primit la Mănăstirea Arad Gai pe tinerii participanți la tabăra națională de tineret „Tradiție și Noutate” organizată de Mitropolia Banatului, rostind un cuvânt de prezentare istorică a Eparhiei arădene.

Duminică, 07 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Părinte Siluan și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul la Parohia Lipova, Protopopiatul Lipova, a vorbit despre „Chemare cerească”, (Cf: Romani 2; 2 Corinteni 5-6; Matei 4-5). A sfințit noile clopote ale bisericii.

Joi-Vineri 11/12 iulie – A participat la Ședința de lucru a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhal.

Duminică, 14 iulie – A asistat Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, cuvântul de învățătură intitulat, ,,Providența divină” (Cf. Romani 5; Tit 3; Matei 6; Ioan 17), a subliniat contribuția Sinodului al IV-lea Ecumenic la unitatea Bisericii.

Sâmbăta, 20 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Feredeu, Protopopiatul Lipova cu ocazia hramului Mănăstiri, cuvântul fiind pus sub titlul ,,Focul ceresc” (Cf: Iacob 5; Luca 4).

Duminică, 21 iulie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Arad Micălaca Veche II, Protopopiatul Aradpredica fiind pusă sub titlul ,,Plinirea rugăciunilor unora pentru alții” (Cf. Romani 15; Matei 8) A sfințit racla ce va adăposti o părticică din moaștele Sf. Ierarh Nicolae, ale Sf. Mare. Mc. Artemie și ale Sfinților 40 Mucenici din Sevastia.

Duminică, 28 iulie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei Hălmăgel, Protopopiatul Sebiș, cuvântul de învățătură pus sub titlul „Însemnătatea sfințirii bisericii”(Cf: Rom. 10; Matei. 8), a hirotesit pe părintele paroh întru iconom-stavrofor.

Luni, 29 iulie – A participat la manifestările religioase şi militare organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Imnului Naţional al României, la Arad, săvârșind slujba rânduită pentru Ziua Imnului Naţional rostind un cuvânt festiv.

AUGUST 2024

Duminică, 04 august – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, predicând despre „Puterea vindecătoare a Mântuitorului”(Cf: Matei 9;1-8).

Marți, 06 august – A săvârșit Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, Protopopiatul Arad, predica având titlul ,,Față și chip”(Cf. II Petru 1; Matei. 17). A sfințit racla de argint în care se află Sfintele Moaște – Capul Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, a oficiat o slujbă de pomenire pentru vrednicul de amintire episcop al Aradului, Visarion Aştileanu.

Miercuri, 07 august – A săvârșit Sfânta Liturghie de hram la Paraclisul Arhiepiscopal din Incinta Spitalului Municipal Arad, predica având titlul „Biserica și îngrijirea bolnavilor”, a hirotesit pe părintele Rovin Petrușe întru iconom-stavrofor pentru activitatea pastorală de peste 50 de ani de preoție și pe doi părinți de caritate întru iconomi.

Duminică, 11 august – A resfințit Sfânta Masă și pictura bisericii parohiei Șiclău, Protopopiatul Arad, predica având titlul „Tărie și slăbiciune” (Cf: Rom. 15; Matei 9). A hirotesit pe părintele paroh întru intru iconom-stavrofor.

Marți, 13 august – A asistat la Sfânta Liturghie de pomenirea Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul hramul Paraclisului Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, în cuvântul rostit a evidențiat prăznuirea Sfântului Maxim cu odovania Praznicului Schimbării la Față a Domnului. A săvârșit slujba  de pomenire a ctitorilor Paraclisului Facultății, adormiți în Domnul.

Miercuri, 14 august – A săvârșit slujba Vecerniei la Mănăstirea Arad-Gai, cuvântul având titlul „Sărbătorile Maicii Domnului”.

Joi, 15 august – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, predicând la tema ,,Maica Bisericii”. A hirotonit pe diaconul Romeo Cirț întru preot pe seama Parohiei Căpâlnaș, Protopopiatul Lipova.

Duminică, 18 august – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Grădiște I, Protopopiatul Arad, predica fiind pusă sub titlul „Pâinea vieții” (I Corinteni: 1 Ioan. 6; Matei 14).  A participat la Adunarea Oastei Domnului vorbind despre importanța lucrării Oastei Domnului, punctând trebuința câștigării hranei spirituale în vederea dobândirii vredniciei de moștenitori ai Împărăției cerurilor.

Luni, 19 august – A săvârșit Sfânta Liturghie dimpreună cu Preafințitul Părinte Ieronim la Schitul Moneasa, a participat la deschiderea Taberei Bucuriei organizată în parteneriat cu Episcopia Daciei Felix, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 25 august – A binecuvântat lucrările săvârșite la biserica parohiei Sălăjeni, Protopopiatul Sebiș, a săvârșit Sfânta Liturghie, predica având titlul „Glasul Domnului”(Cf: I Corinteni 3, Matei 14).

Joi, 29 august – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala veche din Arad cu ocazia hramului, a vorbit despre „Valoarea vieții omenești”(Cf: Marcu 6; Matei. 16).

 

SEPTEMBRIE 2024

Duminică, 01 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstiriea Arad-Gai, Protopopiatul Arad, rostind un cuvânt de învățătură intitulat „Timp și loc binecuvântat”(I Corinteni 4, Matei 17). A săvârșit slujba parastasului pentru toți ierarhii, slujitorii, monahiile și ctitorii sfintei mănăstiri, trecuți la Domnul.

Duminică, 08 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Arad-Gai, Protopopiatul Arad, cu ocazia hramului, predica fiind pusă sub titlul ,,Prima sărbătoare a Anului Bisericesc” (Cf. Galateni 6, Filipeni 2; Ioan 3, Luca 10).

Luni, 09 septembrie – A participat la deschiderea Anului Școlar 2023-2024 de la Seminarul Teologic Ortodox din Arad și la deschiderea de an școlar petru elevii școlii „Episcop Ioan Mețianu” din Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Vineri, 13 septembrie – A oficiat o slujbă religioasă de Ziua Pompierilor, rostind un cuvânt adecvat.

Sâmbătă, 14 septembrie – A asistat Sfânta Liturghie la parohia Păuliș, Protopopiatul Lipova. A participat la manifestările dedicate comemorării eroilor de la Păuliș la împlinirea celor 80 de ani de la batălia din 1944, a săvârșit o slujbă de comemorare a căpitanului erou Ioan Fătu, rostind o alocuțiune.

Duminică, 15 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la parohia Șega I, Protopopiatul Arad, predicând despre lepădarea de sine, luarea Crucii și urmarea lui Hristos. A hirotesit pe părintele pensionar Emilian Nicolau întru iconom-stavrofor. A săvârțit slujba de pomenire pentru Preotul Martir Ilarion V. Felea, rostind un cuvânt adecvat.

Miercuri, 18 septembrie – A asistat la Sfânta Liturghie de la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a săvârșit slujba Parastasului pentru Părintele Ilarion V. Felea (1903-1961), profesor de teologie și rector al Academiei Teologice din Arad, preot slujitor la vechea catedrală episcopală din Arad și mărturisitor în temnițele comuniste, rostind un cuvânt adecvat. A participat la ședința consiliului Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad.

Vineri, 20 septembrie – A participat la spectacolul comemorativ „Eroi sunt încă! 80 de ani de la eroicele lupte ale Detașamentului Păuliș”.

Duminică, 22 septembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, cuvântul predicii fiind pus sub titlul „Darul lui Dumnezeu și dărnicia omului” (Cf: II Corinteni. 9; Luca 5). A hirotonit un diacon întru preot pe seama paraclisului din incinta Spitalului Județean de Urgență Arad.

Vineri, 27 septembrie – A participat la susținerea publică a unui proiect de cercetare doctorală în domeniul Drept bisericesc susținută de Pc. Pr. Mihai Octavian Blaj cu tema „Organizarea Bisericii Ortodoxe din ținuturile Cehiei și Slovaciei și bazele ei canonice. Studiu istoric-canonic”, a rostit un cuvânt de felicitare.

Duminică, 29 septembrie  – A binecuvântat lucrările realizate la biserica parohiei Hășmaș, Protopopiatul Ineu, a săvârșit Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul „Biruirea slăbiciunii” (Cf: II Corinteni 11-12; Luca 6). A hirotesit pe părintele paroh întru iconom.

Luni, 30 septembrie – A participat la deschiderea Noului An Universitar 2023-2024 de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

OCTOMBRIE 2024

Marți, 1 octombrie – A asistat la Sfânta Liturghie din parohia Grădiște II, Protopopiatul Arad, a săvârșit și slujba Parastasului, s-au pomenit ierarhii de la Timișoara, Arad și Oradea, trecuți la Domnul, care au trimis elevi la seminarul din Caransebeș, toți profesorii și elevii plecați la ceruri. A participat la întâlnirea generației 1975 a Seminarului Teologic din Caransebeș, a vorbit despre importanța formării slujitorilor Altarelor în seminarele teologice.

Sâmbătă, 5 octombrie – A primit titlul de Cetăţean de Onoare al Judeţului Arad din partea Consiliului Județean Arad în prezența mai multor Ierarhi ai Sfântului Sinod, a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhilor prezenți, autorităților județene care i-au oferit această distincție precum și tuturor participanților la acest eveniment de seamă.

Duminică, 6 octombrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la catedrala din Giula dimpreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, a vorbit sub titlul „Legături familiare” (cf: Galateni 1, Luca 7), a participat la cea de-a XV-a ediție a Festivalului de păstrare și promovare a tradițiilor populare românești, intitulat „La obârșii, la izvor” din Giula.

Luni, 7 octombrie – A prezidat conferința preoțească a preoților din Protopopiatul Arad, a evidențiat câteva aspecte privitoare la tematica anului omagial, felicitând preoții referenți, dând îndemnuri la îndatoririle preoților de a se îngriji de persoanele bolnave din parohii, precum și de a învăța din duhul Sfinților tămăduitori fără de arginți. A participat la consfătuirea prefosorilor de religie din judeșul Arad, a acordat distincția eparhială „Sf. Ierarh Sava Brancovici”, D-lui Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș – inspector general în cadrul Ministerului Educației. A evidențiat importanța prezenței dascălilor de Religie în școli, evocând momentul reintroducerii Religiei ca disciplină în anii 90 ai veacului trecut, când preoții au îndeplinit și misiunea de dascăli.

Marți, 8 octombrie – A prezidat conferința preoțească a preoților din Protopopiatul Ineu, a vorbit despre sfinții fără de arginți și despre doctorii sufletești și trupești, îndemnând preoții să stăruie în vindecarea sufletească pe care trebuie să o aducem păstoriților noștri.

Miercuri, 9 octombrie – A prezidat conferința preoțească a preoților din Protopopiatul Lipova, îndemnând preoții să stăruie în vindecarea sufletească pe care trebuie să o aducem păstoriților noștri.

Joi, 10 octombrie – A prezidat conferința preoțească a preoților din Protopopiatul Sebiș, amintind datoria preoților față de persoanele aflate în suferință.

Duminică, 13 octombrie – A binecuvântat lucrările la parohia Sintea Mică, Protopopiatul Arad, săvârșind Sfânta Liturghie, a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Felurimea firilor” (Galateni 2, Luca 8). A hirotesit întru iconom pe Părintele Paroh.

Luni, 14 octombrie – A săvârșit Sfânta Liturghie de hram la Schitul de maici „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Bodrogul Vechi, Protopopiatul Arad, predica fiind pusă sub titlul „Viața Sfintei Paraschiva” (1 Corinteni 9, Luca 7). A hirotonit un teolog întru diacon.

Duminică, 20 octombrie – A binecuvântat lucrările de reabilitare și consolidare a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Lipova, Protopopiatul Lipova, a asistat la Sfânta Liturghie dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, a mulțumit celor implicați în proiect pentru râvna deosebită arătată.

Vineri, 25 octombrie – A participat la Ședința de lucru a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhal.

Sâmbătă, 26 octombrie – A participat la Ședința de lucru a Sfântului Sinod de la Palatul Patriarhal. A participat la etapa finală a Festivalului-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul ediția a XVI-a.

Duminică, 27 octombrie – A făcut parte din soborul Sfintei Liturghii la Catedrala Patriarhală din București, cu ocazia hramului ,,Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor”.

NOIEMBRIE 2024 

Duminică, 3 noiembrie – A binecuvântat lucrările efectuate la biserica parohiei Moțiori, Protopopiatul Ineu, predica fiind pusă sub titlul „Răsplata veșniciei” (Galateni 6, Luca 16). A hirotonit pe diaconul Cosmin Robert Blaga întru preot pe seama parohiei Joia Mare, a hirotesit pe preotul paroh întru iconom stavrofor. A sfințit noua capelă mortuară din comună.

Vineri, 8 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Roșia, Protopopiatul Sebiș, a rostit cuvântul de învățătură intitulat ,,Lumea nevăzută” (Evrei 8, Luca 10).

Duminică, 10 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Păiușeni, din Protopopiatul Sebiș, binecuvântând lucrările săvârșind, rostind un cuvânt de învățătură cu titlul „Demnitatea omului” (Efeseni 4, Luca 10), a hirotesit pe preotul paroh întru iconom. A sfințit o troiță aflată pe Dealul Moților din filia Văsoaia a Parohiei Păiușeni.

Luni, 11 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie cu ocazia hramului „Sf. Mare. Mc. Mina” a paraclisului arhiepiscopal din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă Arad, predicând despre importanța deosebită care marchează și începutul Postului Crăciunului.

Marți, 12 noiembrie – A săvârșit slujba Vecerniei cu Litie, urmată de procesiunea cu racla care adăpostește sfintele moaște, în jurul Catedralei arhiepiscopale, a ținut o cuvântare despre „Viața și scrierile Sfântului Ioan Gură de aur și istoria dobândirii sfintelor moaște pentru Catedrala Arhiepiscopală”.

Luni, 13 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală cu ocazia cinstirii Sfântului Ioan Gură de Aur, alături de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Semnificația unui supranume” (Ioan 10, Evrei 7).

Joi, 14 noiembrie – A participat la simpozionul național doctoral cu titlul „Boală și suferință”. „Vocația terapeutică a Bisericii în lumea actuală”, respectiv simpozionul studențesc-masteral cu titlul „Principiile terapeutice ale sfinților–căi de restaurare în Hristos a condiției umane”. A susținut conferința cu tema „Dimensiunea terapeutică a Bisericii”, evocând câteva chipuri de personalități din Biserica Ortodoxă Română, care au slujit ca preoți și medici, invitând audiența spre a fi mereu cu atenție la recomandările medicilor.

Duminică, 17 noiembrie –A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala veche, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod, la începutul Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Joi, 21  noiembrie –  A săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, Protopopiatul Arad, predica fiind pusă sub titlul „Legătura sărbătorilor” (Evrei 9, Luca 10 și 11). A hirotonit pe teologul Ștefan-Adelin Rusu întru diacon pe seama Schitului ,,Izvorului Tămăduirii” din Frumușeni. A săvârșit Slujba punerii pietrei de temelie pentru biserica Schitului ,,Izvorul Tămăduirii” din localitatea Frumușeni, județul Arad, în apropiere de situl arheologic ,,Mănăstirea Bizere”. A subliniat următoarele: „Noua mănăstire se va construi în apropierea unui sit arheologic, care atestă prezența românilor ortodocși în acest teritoriu. Așadar, valențele noului așezământ monastic vor fi și de ordin cultural și național, nu doar de ordin religios”.

Duminică, 24 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la paraclisul arhiepiscopal „Sf. Apostol Andrei” din incinta Centrului medical „Laser System” din Vladimirescu, a evidențiat importanța pericopei evanghelice citite astăzi, în contextul Postului Nașterii Domnului. A vizitat și binecuvântat pe bolnavii din Centrul de îngrijiri paliative.

Marți, 26 noiembrie – A participat la lansarea cărții „Gânduri și emoții despre Sfinții Doctori fără de arginți”, a doamnei doctor Simona Luminița Dumitra, medic pediatru, rostind un cuvânt de felicitare.

Vineri, 29 noiembrie – A participat la a treia ediție a evenimentului cultural-spiritual, intitulat „Colindul sfânt și bun”, organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Sâmbătă, 30 noiembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la parohia Micalaca Nouă (zona 300), Protopopiatul Arad, predica fiind pusă sub titlul ,,Sfinți ocrotitori ai Bisericii Ortodoxe Române”. (Ioan 1, Luca 6; I Corinteni 4, Efeseni 5).

DECEMBRIE 2024

Duminică, 1 decembrie –  A participat la Sfânta Liturghie din Catedrala Arhiepiscopală din Arad. A participat la festivitățile organizate de către instituțiile oficiale cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României. A oficiat în fiecare locație câte o slujbă religioasă. A săvârșit slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor au înfăptuit unitatea națională a românilor în anul 1918. La finalul acesteia, a rostit un cuvânt în care a evocat marile personalități arădene care au avut o contribuție extraordinară în realizarea marelui ideal național al unirii tuturor provinciilor românești. A fost distins cu Ordinul de merit, gradul III al Marelui Stat Major al Forțelor Terestre, pentru aportul și colaborarea cu Armata Română și contribuția la unitatea Bisericii străbune în partea de Vest a țării. Ordinul a fost înmânat de către Locotenent Colonel Gheorghe Cristian Țecu, comandantul Garnizoanei Arad.

Luni, 2 decembrie – A aniversat 40 de ani de când a fost întronizat Episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului (2 decembrie 1984). Au mai liturghisit arhiereii: Înaltpreasfințitul Părinte Luchian, Arhiepiscop și Mitropolit de Buda și Administratorul Eparhiei Ortodoxe Sârbe din Timișoara, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Românilor Ortodocși din Ungaria, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Aradului și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și un sobor numeros de preoți și diaconi, cu participarea autorităților locale și a multor credincioși. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop-Vicar Emilian Crișanul a dat citire cuvântului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel dedicat aniversării a 40 de ani de slujire ca Arhipăstor al Aradului al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei. A rostit un cuvânt de mulțumire tuturor pentru urările transmise.

Vineri, 6 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Arad. A rostit un cuvânt de învățătură intitulat ,,Sfântul Nicolae – făcător de minuni” în care a arătat importanța Sfântului prăznuit astăzi, prin viața sa aleasă și facerea de minuni. Prin citirile zilei ”(Evrei 13, Luca 6). A participat la „Zilele Școlii Sfântului Ierarh Nicolae”. A participat la „Zilele Școlii Sfântului Ierarh Nicolae”, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Sâmbătă, 7 decembrie – A participat la prima ediție a  Festivalului de colinde „Doamne, a Tale cuvinte”, în biserica „Nașterea Domnului” Arad a parohiei Micalaca Veche II, Protopopiatul Arad, adresând un cuvânt de binecuvântare.

Duminică, 8 decembrie – A binecuvântat lucrările la biserica parohiei Șomoșcheș, Protopopiatul Ineu, a săvârșit Sfânta Liturghie, predica fiind pus sub titlul „Pământ și cer” (Efeseni 6, Luca 13). A hirotesit pe preotul paroh întru iconom, iar preotului pensionar Moise Nica i-a conferit Ordinul Eparhial Crucea „Sfântul Ierarh Sava Brancovici”.

Marți, 10 decembrie A săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul, cu hramul Sfinților Apostoli ,,Petru și Pavel” din incinta penitenciarului din Arad, rostind un cuvânt de învățătură despre apostolatul Sfinților Apostoli, a conferit ordinul Crucea ,,Sf. Ier. Sava Brancovici” fostului preot capelan Mircea Nicolau și Domnului Comisar șef de poliție penitenciară Dr. Dan Halchin. A asistat la concertul tradițional de Crăciun intitulat ,,Colindul străbun” organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad.

Duminică, 15 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Apateu, Protopopiatul Ineu, a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Răspuns bun” (Coloseni 3, Luca 14). A hirotesit pe preotul paroh întru iconom stavrofor, a participat la concertul tradițional de crăciun al parohiei. Seara zilei a participat la un eveniment Cultural – Festivalul de Colinde „Vin Colindătorii” ajuns la ediția a IX-a din parohia Arad-Bujac, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Luni, 16 decembrie – A participat la concertul tradițional de colinde, sub genericul „Colind străbun”, ajuns la cea de-a XXXIII-a ediție, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă Arad. A asistat la lansarea volumului de studii teologice adunate sub genericul „Patristică şi Paternitate” (teza de licență elaborată sub coordonarea reputatului patrolog Ioan G. Coman la Bucureşti în anul 1957).  A rostit un cuvânt de binecuvântare felicitând pe cei care au contribuit la realizarea concertului, transmițând tuturor urările cuvenite cu prilejul Sfintelor Sărbători.

Miercuri, 18 decembrie – A sfințit crucea ce a fost așezată pe al doilea turn al Bisericii cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului” din Vinga, Protopopiatul Arad, în cuvântul de învățătură a evidențiat importanța cinstirii sfintei cruci. A participat la activitatea metodică din cadrul proiectului educativ „Din lada de zestre a bunicilor”, organizată de Colegiul Național ,,Preparandia – Dimitrie Țichindeal” din Arad. A subliniat importanța păstrării și respectării obiceiurilor și tradițiilor pe care strămoșii noști le-au respectat și le-au transmis generațiilor următoare. A asistat la slujba vecerniei din Catedrala veche, totodată participând la concertul tradițional de colinde organizat de Seminarul Teologic Ortodox din Arad, adresând tuturor un cuvânt de binecuvântare.

Joi, 19 decembrie – A participat la concertul de colinde intitulat „Nouă azi ne-a răsărit”, susținut de Corala Preoților din Arhiepiscopia Aradului. A rostit un cuvânt de binecuvântare, mulțumindu-le și felicitându-i pe colindători și pe dirijorul acestora, pentru modul în care au vestit Nașterea Mântuitorului, prin colinde, acestea fiind „bune prilejuri de a ne antrena în pregătirea noastră pentru întâmpinarea Praznicului Nașterii Mântuitorului Hristos”.

Duminică, 22 decembrie – A asistat la Sfânta Liturghie din Catedrala veche. A participat la concertul de colinde susținut de trei coruri ale Catedralei arhiepiscopale, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Sâmbătă, Duminică, Luni, 21-22 și 23-24 decembrie – A participat la manifestarea participanților la Revoluția din Decembrie’89, cu rugăciune și slujbe de pomenire precum și cuvântări la locațiile: Orologeria, Strungul, Biserica Martirilor de la UTA, Troița Eroilor din Cimitirul Eternitatea și la Crucea Eroilor Revoluției din fața Palatului administrativ, monumentul Eroilor revoluției, Sediul Poliției, Monumentul polițiștilor din Cetatea Aradului și Monumentul eroilor molitari căzuți în Revoluție.

Luni, 23 decembrie – A asistat la concertul de colinde organizat de Asociația ,,Sf. Ioan Damaschin” din Arad, rostind un cuvânt de binecuvântare.

Marți, 24 decembrie – A primit la Reședința Arhiepiscopală cete de colindători, din toate părțile Aradului, tineri şi bătrâni, veniţi împreună cu preoţii lor, vestind Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, rostind un cuvânt de felicitare și binecuvântare.

Miercuri, 25 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la citirile zilei (Galateni 4, Matei 2), prin care a evidențiat importanța praznicului de astăzi, în sensul că Întruparea Fiului lui Dumnezeu are și o conotație eshatologică pentru a ne arăta puterea Sa și rolul Său de mântuire a oamenilor.

 Joi, 26 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia Săvârșin, Protopopiatul Lipova, predica fiind pusă sub titlul „Praznicul Crăciunului” (Galateni 5-6 ,Evrei 2, Matei 2 și 11).La bucuria praznicului s-a adăugat și cea a participării la Sfânta Liturghie a Familiei Regale a României: a Majestății Sale, Custodele Coroanei, Margareta și Alteța Sa Regală, Principele Radu, împreună cu Principesa Sofia și Principesa Maria.

Vineri, 27 decembrie – A târnosit biserica parohiei Petriș, Protopopiatul Lipova, a slujit Sfânta Liturghie, predica fiind pusă sub titlul „Cununa virtuților” (Fp. Ap. 6 și 7, Matei 21).

Duminică, 29 decembrie – A săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Marți, 31 decembrie – A săvârșit slujba trecerii dintre ani la Catedrala arhiepiscopală.

Întocmit, 

Pr. Emanuel-Ioan Proniuc

Secretar eparhial