În biserica Parohiei Ortodoxe Aradul Nou s-a săvârșit Vineri 24 ianuarie 2025 la amiază, o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu cu prilejul împlinirii 166 de ani de la Unirea Principatelor Române.
Slujba a fost oficiată de preoții parohiei. S-a amintit în cuvântul de învățătură despre importanța acestei zilei pentru țara noastră, subliniind rolul pe care Biserica ortodoxă l-a avut mereu în unitatea noastră națională.
După această slujbă, menținând tradiția susținută de preoții parohiei de Ziua Micii Uniri din 24 ianuarie, copiii din Corul „Sfințișorii” al Parohiei, împreună cu preoții parohiei, au sărbătorit acest eveniment, pentru al zecelea an consecutiv, într-un mod deosebit.
Copiii, împreună cu părinți si bunici, au avut bucuria de a merge pe Patinoarul din Piața Reconcilierii din Arad, pentru a participa la ora de cateheză istorico-patriotică, totul pe fondul promovării sănătății prin mișcare. Aici, copiii si-au dat mână cu mână la o horă pe gheață, cântând cu toții „Hora Unirii”.
Copiii corului au învățat importanța acestei zile: Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea a fost legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
„Mica Unire pe gheață” este o acțiune a Asociației Ortodoxe Sf. Mare Mc. Gheorghe – Aradul Nou, în cadrul programelor social-educationale ale Parohiei Ortodoxe Aradul Nou.
Aducem mulțumire cu acest prilej membrilor asociației care au făcut posibilă activitatea și mai ales părinților, binefăcătorilor asociației noastre care au făcut tot posibilul ca această frumoasă activitate a copiilor să fie GRATUITĂ.
Asociația Ortodoxă ,,Sfântul Gheorghe” – Aradul Nou