În Duminica a XXIX -a după Rusalii, prilej de meditație asupra importanței recunoștinței, în biserica parohială din Buteni a fost oficiată Slujba de pomenire a Părintelui Constantin Gurban la împlinirea a 119 ani de la mutarea la cele veșnice.

Slujbă de pomenire a fost oficiată de către pr paroh Valentin Herbei și Pc. Pr. Teodor Tripa, care a dat curs invitației de împreună-slujire.

Cu această ocazie, d-nul profesor drd. Denis Drăgan a evocat personalitatea complexă a vrednicului de pomenire preot și protoprezbiter al Buteniului și Ineului, prezentând succint aspecte importante legate de viața și activitatea Părintelui Constantin Gurban.

În încheiere preotul paroh a subliniat datoria pe care nu doar butincenii o au de a păstra mereu vie amintirea numelui și personalității Părintelui Constantin Gurban!

Pomenirea sa din neam în neam!

Pr. Valentin Herbei

***

Constantin Gurban

Rânduit-a Dumnezeu în nepătrus de înaltele sale orândueli, ca lacrimi de bucurie să vărsăm și visuri de fericire să ne alinte lângă leagăn; și iarăşi a nepătrunsei înţelepciuni divine taină este, în sâmţământul înălţării sufletului nostru, lângă sicriu: când printre lacrimile durerii sburăm cu sufletul spre lauda şi mărirea acelora ce nu sunt vremelnice, a acelor calităţi, însuşiri şi destoinicii, cari sfinţesc memoria omului ales între muritori.

În Domnul este mângâerea, iar întru îndeplinirea cărărilor sale mântuirea.

Umblat-a pe cărările Domnului, purtând jugul lui Hristos, Constantin Gurban, care azi nu mai este între noi. Nu mai este între noi cu trupul, dar sufletul său luminat, idealizmul lui, rămâne ca o pildă vie, iar munca şi binefacerile sale nu vor fi lipsite de roade, cari îi vor binecuvânta memoria.

Născut în Buteni, Nestorul protopopilor noştri din dieceza Aradului, Constantin Gurban, după terminarea studiului teologic la institutul nostru, dând dovezi de o scăpărătoare inteligenţă, este numit profesor de teologie. Ulterior e ales protopop la Buteni, apoi al Jenopolei. Membru congresual şi sinodal, asesor consistorial, etc , biserica îl împodobeşte pe acest distins şi binemeritat fiu al său cu toate meritatele distincţii.

Altarului i-a fost Constantin Gurban o slugă cucernică, iar amvonului o podoabă. Grăitor cu vâlfă, pretutindenea el a dus cuvântul adevărului evangelic, îmbărbătând poporul la tărie în credinţă și nădejde în viitor. Poate nu s’a pierdut încă din memoria contimporanilor memorabila predică, începută cu pericoapa »De ce vă temeţi?« rostit în sf. noastră biserică din Pecica.

Orator popular de o forţă superioară, Constantin Gurban s’a validitat şi în viaţa publică româneasca, ca deputat dietal şi ca membru congregational, unde apare ca un vajnic patriarh apărător, al drepturilor poporilui românesc.

Dar nu numai aceste sunt terenele pe cari s’a validitat ilustrul defunct.

Dascăl cu inimă, închinător luminii şi adevărului, el îşi depune toată ardoarea sufletului pentru ridicarea şcoalelor noastre confesionale.

Când în fruntea credincioşilor Constantin Gurban se prezintă, la anul 1893, în faţa Majestăţi Sale Monarhului la Boroşineu, se adreseaz strălucitului Monarh, care e »cel dintâi împărat, pe care Românii din acel ţinut l-au văzut dela Traian« şi pân acum, şi îi raportează, că poporul nostru se trudeşte pentru lumină; şi unde pân’ acum n’a fost şcoală, acum este una; în satele unde a fost o şcoală, acuma sunt două, ş. a. Principiul conducător al defunctului în totdeuna a fost: »Mergeţi şi învăţaţi«… Şi acestui principiu fostu-i-a Constantin Gurban următor prin vorbe și fapte, cu entusiasm, ba chiar şi cu jertfe.

Inimă mare, bun şi adânc simţitoare, generaţii de copii orfani au primit dela dânsul scut, sprigin şi ajutor. „Lăsaţi copii să vin la mine”, aceasta era lozinca divin de care a fost condus acest Mecenate al săracilor şi orfanilor, pe cari îi aduna şi grijea, îi îmbrăca şi hrănea, trimiţându-i şi susţinându-i, îngrijindu-i cu părintească dragoste, pentru a-i face slugitori luminării neamului.

»Numai atâţia să vină la înmormântarea mea — zicea veteranul protopop în timpul din urmă — pe câţi am îmbrăcat eu«.

A fost un idealist senin Constantin Gurban, a plâns cu cei ce plâng şi s’a bucurat cu cei ce se veselesc, iar inima lui nobila nu cunoştea marginile jertfei, acolo, unde simţea ca licăreşte un izvor de bine pentru biserica şi neamul său.

Cucernic preot, podoaba amvonului, profesor cu cultur temeinică, părinte al săracilor, suflet încălzit de iubirea poporului, însufleţit de neamul său, Constantin Gurban a fost un factor şi al vieţii noastre culturale şi literare. În numărul jubilar a 25 de ani de existenţă a acestei reviste, »Biserica şi Şcoala«, sub titlul: Ne rărim ori ne întărim? Constantin Gurban a scris un judicios articol retrospectiv, asupra trecutului Românilor din părţile ungurene. Cu un cald optimism priveşte veteranul publicist în faţa viitorului, uitând să-şi ia, din modestie, partea ce i se cuvine din munca trecutului, în şirul celoralalţi oameni de bine.

Cade-se dar, s’o spunem noi. cu sufletul plin de recunoştinţă faţă cu umbra Iui Constantin Gurban, că dânsul, ca elev la cursul teologic, a fost primul plâzmuitor al unei mişcări literare la noi. El a publicat ziarul »Speranţa«, din care ulterior s’a născut organul nostru diecezan oficios.

Colaborator aproape neîntrerupt al «Bisericei şi Şcoalei«, Constantin Gurban scrie serii de articole de interes religios, cultural, bisericesc şi şcolar, în form de poveţe, sub titlul de «Epistolele parohului bătrân«. Şi darul scrierii cuminţi și clare, cum şi idealismul senin, nu l-au părăsit nici în timpurile din urmă, când trupul istovit se apropia de mormânt, ca să dea sufletului său mare sbor liber pe calea eternităţii.

Acesta a fost Constantin Gurban. În faţa rămăşiţelor lui pământeşti ne plecăm capetele cu pietate; şi cu ochii înlăcrăraaţi ne îndreptăm spre tronul Tatălui ceresc, rugându-l să aşeze cu drepţii suflelul acestui rob al său, lăsând ca virtuțile lui să lumineze sufletele noastre.

Din partea întristatei familii s’a trimis următorul necrolog:

Subscrişii cu inima frânta de durere anunţăm trecerea din viaţă a iubitului părinte, socru şi bunic Constantin Gurban, protoprezvder gr.-or. român, assesor la consistorul mitropolitan şi diecezan, deputat sinodal, fost deputat congregaţional. etc , în etate de 61 ani şi al 35-lea al preoţiei sale, întâmplat după un morb scurt, dar grav, în Borojineu la 7/20 Ianuarie a. c , seara la 6 ore. Rămăşiţele pământeşti ale de ­functului se vor aşeza spre vecinica odihn în cimitirul gr.-or. român din Boroşineu, Luni în 8/22 Ianuarie 1906 la 10 oare a. m. Boroşineu, 7/10 Ianuarie 1906.

Fie-i ţărâna uşoară şi memoria binecuvântată: Constanţa Gurban măritat Bodea, fică; Iuliu Bodea, paroh gr.-or. în Buteni, ginere. Florica Ionel, Felici a şi Zina Bodea, nepot şi nepoate .

Conform dispoziţiunilor făcute pentru înmormântarea cu demnitatea cuvenită ilustrului defunct, Luni dimineaţă au sosit la Boroşineu membrii clerului, amici şi cunoscuţi ai lui Constantin Gurban, adunându-se, cu toată vremea rea, un mare număr de popor, pentru a da ultimelor sale rămăşiţe onorul de despărţire.

Liturgia, în decursul căreia s’au adus în biserica rămăşiţele pământeşti ale defunctului protopop, a fost pontifiçatà de P. C. S a Vasilie Mangra, asista’ de P. C. Sa Roman R. Ciorogariu, protoprezviterii loan Georgea și Cornel Lazar, preoţii: Zaharie Milian. Augustin Mihulin, Alexe Vesalon, loan Petraş. Cornel Ursuţ, Iosif Vuculescu, Nic. Drăgancea, loan Popoviciu, George Morariu şi loan Iercoşan. diaconii : Dr. Iustin Suciu,

Enea Joldea şi Cornel Lazar.

Răspunsurile liturgice şi funebrale le-a ezecutat corul institutului teol-pëd. sub conducerea profesorului Triton Lugojanu.

Sicriul acoperit de nenumărat e cununi a fost încurjurat de nemângăiata fică, ginere, nepoţi şi alte rudenii de ale răposatului.

După finirea prohodului P. C. Sa dl Roman R. Ciorogariu, rosteşte un înduioşător panegiric, începând cu prorocul lsaia (14. 6): „Eu sunt calea şi adevărul și viaţa”.

Pământul s’a mişcat, s’au strâns inimile spune, în esenţă, oratorul — căci s’a stâns lumina, care de 34 ani luminează calea, adevărul şi viaţa de pe amvon ; şi a amuţit graiul înţeleptului, care, după Solomon, „scoate din inima oamenilor apa adâncă , care e sfatul”.

Pământ sfânt este, pe care ne aflăm astăzi, brăzdat de suferinţele marelui Sava Braneovici şi cultivat de Constantin Gurban, celce a înţeles şi suferinţele şi aspiraţiile şi dorurile marelui Sava. Sfânt este pământul care poarta astfel de idealuri şi sfânt este memoria acelora, cari împlinesc apostolia iubirei de biserică şi de neam. Cu pietate ne-am adunat, să dăm onoare – aceluia, care onoare a făcut bisericii sale cât a trăit.

S’a frânt stâlpul ortodoxiei, Constantin Gurban, dar ortodoxia lui va trăi în inimile credincioşilor, căci numai trupul moare, sufletul vecinic trăieşte, căci el trăiește în viaţa popoarelor. Acest suflet l-a întărit aici, pe acest pământ strămoşesc, răposatul, în greul vieţii ; cu suflet tare să primim perderea lui, căci tăria sufletească este virtute creştinească.

După ce oratorul arată în vii culori virtuţile şi meritele ilustrului defunct, pe terenul bisericesc, şcolar, naţional, politic şi umanitar trece la duioasele iertăciuni, cari umplu ochii de lacrimi.

Se adresează în termeni de gingăşie întristatei familii, apoi familiei spirituale, clerului, cărui a îi lasă moştenire apostolia credinţei şi iubirei de neam; învăţătorilor las pe fiii viitorului şi creşterea lor. Îşi ia apoi rămas bun de là corporaţiunile bisericeşti, civile, și delà sfântul Altar.

Dup acest act, convoiul însoţit de glasul jalnic al clopotetor pleacă spre cimitirul unde avea s fie astrucat.

Intre cei mulţi cari au participat la îngropăciunea fiertatului protopop am putut însemna pe următorii: Dr. Ioan Suciu, Mihaiu Veticiu, Vasilie Goldiş, Procopie Givulescu, George Feier, Gherasim Serb, Augustin Boţoc, N. Popa, tutor orfanal, N. Mladin (Aletea), preoţii: loan Morar, M. Gergari. S. Micluţa, Filip Leuca, Tr. Terebenţ, S. Bulcu, S. Bălan, G. Moldovan, George Popoviciu, I. Moga, Iustin Monta şi Arcadie Crâsnic iar dintre învăţători loan Roşu, S. Hereț şi învăţătorii locului.

Convoiul s’a oprit înaintea şcoalei, unde Dr. loan Suciu, deputatul cercului, a ţinut o duioasă cuvântare, scoţând în relief luptele purtate de Constin Gurban pe teren naţional, iar la cimitir a vorbit învăţătorul Dârlea.

Toţi au aruncat peste cosciug un pumn de ţărână zicând : Fie-i răposatului amintirea vecinică !” ( Biserica și Școala, Nr. 3/1906)