Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române, împlinește vineri 20 de ani de la prima apariție.
Proiectul mediatic a fost o inițiativă a laicatului din eparhie. Prima ediție a fost publicată în 7 februarie 2005, în semn de omagiu adus de Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Patriarhului Teoctist, care împlinea 90 de ani în aceeași zi.
După întronizarea Părintelui Patriarh Daniel, Ziarul Lumina, primul cotidian creștin din România, a devenit publicație oficială a Patriarhiei Române.
„Parte componentă a Centrului de presă BASILICA al Patriarhiei Române, Ziarul Lumina cultivă legătura dintre presa bisericească tipărită şi media audiovizuală şi digitală în lucrarea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu şi de promovare a activităţilor spiritual-academice, cultural-misionare şi social-filantropice ale Bisericii în lumea de azi”, transmitea Patriarhul României în 2022, când cotidianul a depășit pragul de 5.000 de apariții.
„Ziarul Lumina a cultivat mereu echilibrul între informare corectă şi formarea conştiinţelor în spiritul valorilor creştine autentice şi al respectului demnităţii umane.”
„Totodată, este deschis către actualitatea socială şi abordarea provocărilor modernităţii printr-un act jurnalistic ce acordă prioritate spiritualităţii şi culturii, înaintea comercialului şi senzaţionalului”, mai afirma Preafericirea Sa.
„Secerișul este mult”

Arhid. Alexandru Briciu, redactor-șef, remarcă, la rândul său, că această aniversare coincide cu altele importante pentru Biserică, marcate în acest an: 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române și 100 de ani de la ridicarea acesteia la rangul de Patriarhie.
„Ce au în comun aceste patru aniversări rotunde pentru anul 2025? Ne întăresc un adevăr formulat în negura timpului: Scripta manent. La mulţi ani, Ziarul Lumina, cronică bisericească modernă inspirată de cele mai vechi scrieri!” încheie redactorul-șef al cotidianului Patriarhiei Române.
Pentru a marca două decenii de apariție neîntreruptă, publicația organizează, în perioada 6-8 februarie, Colocviul Național „Presa bisericească la Centenarul Patriarhiei Române”, inaugurat joi la Palatul Patriarhiei cu o expoziție dedicată presei bisericești și lansarea Catalogului mediatic ortodox 2025.
Date și cifre relevante
Cotidianul Bisericii Ortodoxe Române a avut patru ediții regionale – Moldova, Transilvania, Oltenia și Banat – care s-au unificat în 2019 într-o singură ediție națională. Duminica, apare suplimentul săptămânal de cultură și spiritualitate Lumina de Duminică.
Cotidianul Patriarhiei are o medie lunară de aproximativ 22 de mii de copii difuzate pe apariție. Este tipărit la Imprimeria Pharos a Patriarhiei Române – din 2015 în policromie totală, iar din 2021 în format de 16 pagini. Începând din 2010, materialele apar integral și online, la ZiarulLumina.ro.
Citește aici mai multe detalii despre primul cotidian creștin din România.
Cotidianul Ziarul Lumina, săptămânalul Lumina de Duminică și revista periodică Vestitorul Ortodoxiei formează Publicațiile Lumina. Alături de Radio Trinitas, Trinitas TV, Agenția de știri Basilica și Biroul de presă al Patriarhiei Române, acestea fac parte din Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române.
Foto credit: Ziarul Lumina