Preoții din Cercul misionar Săvârșin s-au întâlnit în a treia duminica din Postul Mare, în biserica parohiei Ilteu, unde a fost oficiată taina Sfântului Maslu.
Din soborul slujitor au făcut parte preoții: pr. Ionel Bălănescu (preot pensionar), pr. Valentin Viliga (preotul paroh al parohiei Ilteu), pr. Călin Mădăluță (parohia Săvârșin), pr. Cătălin Craveț (parohia Roșia Nouă), pr. Ștefan Dimitriu (parohia Petriș), pr. Laurențiu Suba (parohia Căprioara) și pr. Denis Rus (preot de caritate).
Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Cătălin Craveț. Părintele a făcut referire la duminica Sfintei Cruci (a treia din post), explicând însemnătatea Sfintei Cruci și urcușul duhovnicesc săptămânal: ”Crucea înseamnă să ducem și ceea ce nu ne convine” (pr. Arsenie Papacioc)
În continuarea întâlnirii a urmat susținerea referatului: ” 100 de ani de la ridicarea BOR la rangul de Patriarhie” – prezentat de pr. Călin Mădăluță.
”Puterea de a nu răspunde la rău cu rău și de birui răul cu binele este puterea Crucii.” (Patriarhul Daniel)
Pr. Călin Mădăluță