Vineri seară, 7 martie 2025, după săvârșirea deniei din prima săptămână a Postului Sfintelor Paști, tinerii și copiii care fac parte din grupul catehetic „Sfântul Ioan Rusu” din parohia Groșeni, s-au întrunit pentru a li se prezenta de către părintele paroh, Radu Sas, proiectul/ concursul național catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de patriarhat” inițiat de Sfânta Patriarhie, în conformitate cu povățuirile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul centenar al Patriarhiei Române.
Astfel Pr. Ic. Stvr., Radu Sas, le-a descris succint proiectul care îi vizează pe tinerii parohiei Groșeni, în ceea ce privește obiectivele, activitățile și unele rezultate la care ar putea ajunge tinerii în urma derulării acestui proiect catehetic, ca să ajungă în sufletul credincioșilor, dar și spre lauda lui Dumnezeu și bucuria Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române.
La activitățile acestor tineri, se va alătura și Școala Gimnazială Groșeni, prin bunăvoința doamnei director Rada Adriana Emanuela, care a și întrepins diferite parteneriate între școală și parohie, alături de preotul paroh, prin care se poate evidenția importanța social-religioasă pe care o are școala și Biserica în promovarea valorilor perene ale neamului și zidirea spirituală a comunității; aceasta pentru a dăinui peste veacuri în pace, unitate și iubire așa cum ne îndeamnă Mântuitorul Iisus Hristos, și așa cum se simte nevoia din ce în ce mai mult la nivel național și internațional, de menținere a păcii și a unității între semenii noștri conaționali și între popoare pentru a putea conviețui împreună. Alături de director la activități vor participa profesorul de religie, Zau Raul-Teodor, precum și profesorul de istorie și educație socială, Ovidiu Drilă.
Așa cum a menționat părintele Radu, titlul proiectului la nivel de parohie va fi „Grupul catehetic Sfântul Ioan Rusu – împreună pentru centenar” și se va desfășura toată luna martie a anului 2025, unde copiii și tinerii vor participa la cateheze, pelerinaje, conferințe, dezbateri, etc. pentru a putea înțelege mai bine importanța Bisericii în viața credincioșilor, dar și a înțelege contextul istoric, socio-cultural dar și spiritual prin care Biserica Ortodoxă Română a participat la menținerea identității naționale, unității românilor atât în țară cât și în diaspora în cei 100 de ani de patriarhat.
Totodată tinerii, sub oblăduirea părintelui Radu Sas, și-au confecționat un drapel și diferite semne distictive cu tematica anul centenar al Patriarhiei Române, pentru că având stindard tinerețea lor și iubirea lui Dumnezeu nesfârșită revărsată în permanență peste Sfânta Biserică, să fie și ei mărturisitori ai credinței ortodoxe în marea familie a națiunii române, a cărei Mamă de peste un veac este Biserica Ortodoxă Română.
Prof. Zau Raul Teodor






