În săptămâna a treia din Postul Mare, în perioada 21.03.2025-23.03.2025 grupul catehetic „Sfântul Ioan Rusu” din Groșeni în cadrul proiectului „Împreună pentru centenar” și sub îndrumarea părintelui paroh, pr. ic. stvr., Radu Sas, au desfășurat activități care le-au adus bucurie și momente de înălțare duhovnicească, după cum se arată în cele de mai jos:
Vineri, 21 martie 2025, începând cu ora 8:00, elevii din ciclul gimnazial al Școlii Gimnaziale Groșeni, au fost așteptați de către părintele paroh, Radu, și părintele Ioan Rada, din parohia Sălăjeni, Protopopiatul Sebiș, să se spovedească și să se împărtășească. Prin această activitate, profesorul de religie, și-a îndeplinit unul din obiectivele educațional-religioase vizate de Competențele generale al disciplinei Religie Ortodoxă, ca tinerii să dea exemple de bune practici în conformitate cu valorile religioase specifice credinței ortodoxe, dar mai mult decât atât s-a bucurat pentru că a văzut că harul lui Dumnezeu lucrează, și în lucrarea Sa, Dumnezeu îi cheamă și azi pe tineri, după cuvântul Mântuitorului: „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștia este Împărăția lui Dumnezeu” (Marcu 10,14). Așadar bucuria a fost mare atât pentru profesor și preotul paroh, cât și pentru tineri, căci s-au unit în mod tainic cu Hristos, primind iertarea în Sfânta Spovedanie și Trupul lui Hristos în Sfânta Euharistie, în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite. La final părintele paroh le-a rostit câteva învățături despre importanța și rostul primirii Sfintei Euharistii în viața creștinului, iar ca aplicație practică le-a arătat modul în care Trupul lui Hristos se păstrează nealterat în Sfântul Chivot, adică Sfânta Împărtășanie se păstrează pe Sfânta Masă în permanență, altfel spus Hristos în mod tainic este prezent permanent cu Trupul în Sfântul Altar. După masă, au urmat alte activități de catehizare cu tineretul, unde părintele, Sas Radu, le-a vorbit tinerilor despre Sfânta Cruce, ca mijloc de mărturisire a dreptei cinstiri a lui Dumnezeu. Tot acum copiii au avut ca aplicație practică să confecționeze o cruce pe o coală de hârtie și să atașeze un citat scripturistic cu trimitere la importanța Sfintei Cruci în viața credinciosului. La final, împreună cu părintele paroh, tinerii au vizionat un film despre „Calea Crucii”, unde s-au prezentat locurile prin care Mântuitorul nostru a pășit pe acest pământ în realizarea operei Sale de mântuire a neamului omenesc.
Sâmbătă, în 22 martie 2025, la primele ore ale dimineții, copiii și tinerii doritori a lăuda pe Dumnezeu și a experimenta bucuria urmării lui Hristos, alături de părintele Radu, au urcat pe Munții Codru Moma, pe vârful Pleșu, ca oarecând Moise, care a urcat în munte pentru a primi Legea, sau ca odinioară Domnul Hristos, pe Golgota, pentru a ne împăca cu Dumnezeu Tatăl, prin Jertfa Sa de pe Cruce, tot așa tinerii cu nădejdea că prin jertfa lor de a renunța la timpul lor liber din weekend, au considerat a fi mai de folos să urce în munte să arboreze steagul „Împreună pentru centenar”, alături de Sfânta Cruce care străjuiește Vârful Pleșu, mărturisindu-și astfel dragostea față de Mântuitorul Iisus Hristos, cântând „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim!”, arătându-se a fii vrednici fii ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române. Ajunși în vârful muntelui s-au rostit rugăciuni și cântări în cinstea Sfintei Cruci, apoi părintele a binecuvântat steagul pentru a fi arborat și le-a rostit câteva cuvinte despre viața Mântuitorului, când pășea în drumul spre Gologota („Via Dolorosa”) cu Crucea în spate, suferind ocară și bătăi, ca noi să fim scoși din robia morții, și să ne reîntoarcem în „Casa Tatălui” ca să fim cu împreună cu Iisus în fericirea veșnică și în comuniunea harică de iubire nesfârșită a lui Dumnezeu.
Duminică, în 23 martie 2025, s-a participat la Sfânta și Dumnezeiască Liturghie, la Duminica a treia din Post, a Sfintei Cruci, urmând ca în după-amiaza zilei, tinerii grupului catehetic, însoțiți de părintele paroh, să meargă la Arad, unde în sala Marii Uniri, Preacuviosul Părinte Protosinghel, lect. univ. dr. Nicolae Tang, a susținut o cateheză excepțională intitulată „Slujirea catehetic-educațională” a Sfântului Părinte Ilarion Felea. Aici au putut vedea din frumoasa expunere didactico-catehetică, a părintelui profesor, cât de dedicat și iubitor față de tineri a fost Sfântul Părinte Ilarion și cât de mult s-a jertfit pentru tineri și pentru Biserică, ca oamenii să îl poată urma pe Hristos, chiar în momentele dificile ale vieții, pentru că vrăjmașul nu dorește ca omul să se poată bucura de frumusețea vieții pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, dar tocmai aici este frumusețea vieții, căci în pofida piedicilor omul credincios și iubitor de Dumnezeu, biruiește neputința pricinuită de patimi și slava lui Dumnezeu se arată prin lucrarea lui, a credinciosului. Bucuria și înălțarea duhovnicească a fost cu atât mai mare, cu cât tinerii au avut binecuvântarea de a se putea întâlni cu Preacuviosul Părinte Dr. Iustin Popovici, Consilier Cultural al Sfintei Arhiepiscopii a Aradului, și cu Preacucernicul Părinte Pr. Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, care le-au arătat părinteasca dragoste și binecuvântare de a fi împreună cu Hristos în această perioadă de post, îndemnându-i să fie vrednici credincioși ai Bisericii, să fie iubitori față de Dumnezeu și de semeni, ascultători față de părinți, de profesori și față de învățătura Sfintei Biserici.
Prof. Zau Raul Teodor