Acțiune social-filantropică în Parohia Petriș

Milostenia – un concept destul de abstract pentru societatea zilelor noastre, deşi este un preambul pentru fericirea cea vesnică,  datorată constrangerilor si lipsurilor, oamenii uită de cele mai multe ori că nu ei sunt stăpânii existenţelor create ci Dumnezeu, menirea lor fiind aceea de a aduce jertfă de mulţumire lui Dumnezeu in numele Creaţiei, iar milostenia alături de multe altele se află pe Altarul Arderii de Tot.

Totuşi, în pofida acestui fapt într-un loc uitat de lume, poate, dar nu şi de Dumnezeu la poalele munţilor Zărandului o mică comunitate, în încercarea de a-şi îndeplini menirea, aduce Jertfa de mulţumire lui Dumnezeu prin rugăciunea neîncetată către Făcătorul şi fapte ale milei trupeşti, astfel că ne aflăm în al XI lea an cu această acțiune social-filantropică cu susţinerea fermă a credincioşilor parohiei Petriş din Arhiepiscopia Aradului s-au strâns alimente şi bunuri materiale de la Duminica Înfricoșatei Judecăți până în Duminica Floriilor și au fost distribuite în Săptămâna Mare unui număr de 38 de familii nevoiaşe ale comunităţii noastre fără a face deosebire de naționalitate sau credință, spre a împlinii cuvântul Evangheliei şi a aduce zâmbetul pe chipul celor care au uitat de mult să mai zâmbească.

Prin această activitate caritabilă aceşti oameni  simpli în vorbă şi în port dar deosebiţi în fapte şi credinţă sunt o vie mărturie a împlinirii poruncii Mântuitorului: ,,Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. ” (Ev. Matei cap. XXV, v. 35-36 ).

Pr. Stefan Dimitriu