Izvorul Tămăduirii sărbătorit la Mănăstirea ,,Sfântul Simeon Stâlpnicul” Arad-Gai

În ziua praznicului Izvorul Tămăduirii Preasfinţitul Părinte Emilian Crișanul,  a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor veniţi la sfânta mănăstire, săvârşind aici Sfânta Liturghie Arhierească și slujba de sfinţire a Aghiasmei Mici .

Cuvântul Ierarhului: ,,Părinții bisericii au găsit cu folos această sărbătoare, izvorul tămăduirii in vinerea luminată. Văzând o legatură intre Vinerea Mare, a răstigniirii Mântuitorului  Iisus Hristos în care se ințelege rostul și sensul morții pe cruce al Mântuitorului și mai ales a învierii din morți adică spre omorârea morții și dăruirea vieții, spre tămăduirea oricărui suflet și trup de moarte și de păcat.

Prin participarea la Sfânta Liturghie, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, aceste medicamente, după cum le numește și Sfântul Ioan Gură de Aur, se oferă spre tămăduirea bolilor, spre iertarea păcatelor și spre dobândirea vieții veșnice iar rugăciunile pe care le citim înainte și după Împărtășanie cuprind aceste cereri cu privire la tămăduire.”

”Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!”

Pr. Iordăchescu Cosmin

Parohia Firiteaz