Ziua de 14 aprilie e 2025, în săptămâna „Patimirilor”, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, un grup de 24 deţinute, care execută o pedeapsă privativă de libertate în regim deschis și semideschis, la Penitenciarul Arad-Secţia Exterioară, sub coordonarea preotului Vlad Oneț- capelan al Penitenciarului Arad, alături de colegi din cadrul Sectorului Reintegrare socială și de angajați din sectorul operativ, care au asigurat buna desfășurare a ieșirii în comunitate, au vizitat Mănăstirea Hodoș-Bodrog.
Aici au participat la Sfânta Liturghie, după care întregul grup a vizitat Muzeul Mănăstirii și cele 2 lăcașuri de cult ale Mănăstirii Hodoș-Bodrog, alături de protos. Modest Lombrea, cel care a prezentat istoria și legendele Mănăstirii Hodoș-Bodrog .
Pe această cale aducem mulțumiri Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfințitului dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, pentru aleasa prețuire și purtarea de grijă pe care a manifestat-o în cursul anilor de păstorire, față de persoanele private de libertate, custodiate în Penitenciarul din Arad.
Mulțumire aducem Starețului Protosinghel Grigorie Timiș, împreună cu viețuitorii de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.
Preot Capelan Vlad Oneț