În sâmbăta lui Lazăr, ultima din cele patruzeci de zile ale Postului celui Mare, Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Dr. Emilian Crișanul a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. Astfel, la primele ore ale dimineții, Preasfinția Sa a fost întâmpinat de către părinții profesori slujitori la acest Paraclis, începând pregătirea pentru săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii.
Soborul părinților slujiori a fost format din preacucernicul părinte Gheorghe Iulian Lehaci, consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Aradului, părintele lect. univ. dr. Ștefan Negreanu, pr. conf. univ. dr. Lucian Farcașiu, pr. Mihai Piroc și pr. Sergiu Pantea, preoți slujitori la Catedrala Arhiepiscopală din Timișoara, pr. Marius Dărăban, pr. Ioan Petrețchi, de la parohia Ceala și Sântoma și părintele arhidiacon Cristian Petruț, directorul depozitului de colportaj al Arhiepiscopiei Aradului.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Emilian a rostit un cuvânt duhovnicesc de folos pentru toți cei prezenți în Sfântul Locaș, vorbindu-le celor prezenți despre Învierea lui Lazăr, ca prefațare a Învierii Domnului și despre valoarea prieteniei, pornind de la relatarea Sfântului Evanghelist Ioan, potrivit căreia, Sfântul și dreptul Lazăr era prietenul Domnului Hristos.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii s-au împărtășit foarte mulți copii, tineri și credincioși, care s-au pregătit prin post, rugăciune și spovedanie pentru a primi Trupul și Sângele Domnului Hristos.
Răspunsurile liturgice la Dumnezeiasca Liturghie au fost date din cele două străni ale Paraclisului, formate din studenți, mastranzi și doctoranzi ai Facultății de Teologie din Arad.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Emilian a mulțumit credincioșilor pentru atmosfera frumoasă de rugăciune creeată în timpul slujirii Dumnezieștii Liturghii, felicitându-i pe cei doi părinți profesori slujitori la Paraclis pentru întreaga osteneală duhovnicească pe care o depun pentru propășirea teologică și duhovnicească a studenților și credincioșilor care vin în acest Paraclis pentru a se îmbogăți duhovnicește.
Părintele profesor Ștefan Negreanu i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Vicar Emilian, în numele preoților slujitori și al credincioșilor care frecventează acest Paraclis, pentru bucuria prilejuită de slujirea Preasfinției Sale în acest început de Înainte Părznuire, oferindu-i Preasfinției Sale un frumos buchet de flori.
Slujba Dumnezeieștii Liturghii a fost urmată de săvârșirea pentru ultima dată, până după Duminica Tomii, a parastasului de obște a celor adormiți în Domnul.
La plecarea din curtea așezământului teologic, Preasfințitul Părinte Episcop Emilian a întreținut un dialog duhovnicesc cu fiecare dintre cei prezenți la slujba Dumnezieștii Liturghii, aceștia spunându-și o parte din durerile și bucuriile lor, și primind întărire și sfat duhovnicesc din partea Preasfinției Sale.
Întreaga dimineață, petrecută în Sfântul Locaș din curtea așezământului teologic arădean a fost pentru toți cei prezenți ca un „Praznic mai înainte de Pranicul” cel Mare și Sfânt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Pr. conf. dr. Lucian Farcașiu




