Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, în perioada 24-29 martie în Parohia Ortodoxă Roșia Nouă, Protopopiatul Lipova, s-a desfășurat cea de-a 10-a ediție a „Săptămânii duhovnicești”, fiind și o ediție aniversară.
În fiecare seară, începând cu orele 18 credincioșii acestei parohii s-au adunat în Biserica parohială, monument istoric, spre a asculta cuvântul de învățătură pus la inima lor de către preoții care au dat curs invitației adresate de către preotul paroh Craveț Cătălin Dumitru.
Luni seara a fost prezent Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor Sas Radu de la Parohia Ortodoxă Groșeni, care a vorbit despre „Milostenia și importanța ei în viața creștinului”. Preacucernicul Părinte a prezentat ce este Milostenia, cui se adresează și câteva aspecte pentru credincioși spre a fi curată și bineprimită înaintea lui Dumnezeu. Părintele spunea că în Sfânta Scriptură găsim multe exemple ale milosteniei Tatălui Ceresc față de cei din jur prin însuși Fiul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Mai apoi părintele a arătat și câteva exemple din activitatea Mântuitorului, din viețile sfinților precum și exemple personale din prisma pastorației de până acum. Totodată părintele a fost însoțit și de tineri membri ai Grupului Catehetic „Sfântul Ioan Rusu” din Parohia Groșeni. La final credincioșii parohiei Roșia Nouă i-au urat și cântat părintelui Sas Radu „La mulți ani!” întrucât sâmbătă 29 martie părintele își sărbătorește ziua de naștere, oferindu-i în dar o icoană cu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, întrucât părintele are acasă un copil cu numele Mihai și spre a-i aduce aminte de acest popas duhovnicesc în parohia noastră la acest ceas aniversar! Totodată părintele paroh a salutat și prezența domnului profesor Faur Ștefan, director al Școlii Gimnaziale „Sabin Drăgoi” din Petriș, care este prezent an de an la aceste seri duhovnicești.
Marți seara în mijlocul credincioșilor parohiei noastre s-a aflat Preacucernicul Părinte Profesor Diacon Marius Lăscoiu-Martin, profesor în cadrul Seminarului Teologic Ortodox Liceal Român Arad la Catedra de Muzică bisericească. Părintele diacon a vorbit despre „Frumusețea cântării și a imnelor Bisericii” plecând de la geneza (nașterea) acestora, mai apoi arătând prin dovezi scripturistice iar mai apoi tipiconale felul prin care acestea au luat naștere în rânduiala Bisericii Ortodoxe nu doar de azi, ci mai ales felul în care le regăsim astăzi în diferitele slujbe ale bisericii în zilele noastre. Totodată părintele a transmis prin cuvântul său de învățătură că atunci când venim la diferite slujbe ale bisericii noi, credincioșii, trebuie să luăm aminte nu doar la cele ce le spune preotul, ci și la cântările stranei, pentru că acestea sunt „o neîntreruptă rugăciune către Dumnezeu Tatăl, către Mântuitorul Iisus Hristos său către sfinții Săi, sau chiar și către sfinții îngeri, care mereu mijlocesc spre a noastră mântuire”. Părintele profesor din cadrul Seminarului Teologic Ortodox Liceal Român Arad nu a venit singur, ci însoțit de tineri elevi seminariști, care prin cântarea lor la strană au înfrumusețat această minunată seară duhovnicească, ducând credincioșii participanți pe înalte culmi duhovnicești. În semn de apreciere și recunoștință, întrucât de Bunavestire s-au împlinit 2 ani de la hirotonia întru diacon a părintelui profesor Lăscoiu-Martin Marius credincioșii parohiei Roșia Nouă și Obârșia i-au urat și cântat tradiționalul „La mulți ani!”, rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să îi rânduiască și de acum ani bogați în sănătate cu multe foloase duhovnicești în slujire și plinirea poruncilor Domnului nostru Iisus Hristos!
Miercuri seara a dat curs invitației Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor Suba Florin-Vlad de la Parohia Ortodoxă Pojoga, județul Hunedoara și fiu al comunei Petriș, dar și „fiu duhovnicesc” al parohiei, întrucât doamna preoteasă Anca-Denisa este de loc din filia Obârșia. Preacucernicul Părinte a vorbit despre „Pocăința – între etichetă și stare de desăvârșire” arătând importanța căinței sau a părerii de rău pentru păcatele săvârșite, stare care trebuie să ne cuprindă nu doar în timpul Postului Mare, ci să ne fie ca reper în întreaga viață. Mai apoi părintele a prezentat etapele pocăinței, acestea începând cu Taina Sfântului Botez, și culminând cu Taina tainelor, Taina Spovedaniei iar mai apoi a Împărtășaniei cu trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Părintele a explicat și de ce botezăm copiii încă din fașă, după naștere, arătând contextul scripturistic prin care această taină a apărut și a evoluat în timp. Ca un exemplu al pocăinței desăvârșite părintele a prezentat și viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, ca model de la o viață întinată de păcat la o viață închinată întru totul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin dobândirea stării de pocăință absolută. Întrucât în urmă cu doar câteva zile Preacucernicul Părinte a aniversat 6 ani de la hirotonia întru preot, credincioșii parohiei Roșia Nouă i-au urat și cântat tradiționalul „La mulți ani!”, rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate asupra sfinției sale și dorindu-i mult spor duhovnicesc pe mai departe în folosul credincioșilor păstoriți și în ogorul Domnului nostru Iisus Hristos!
Joi seara a fost prezent în parohia noastră Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor Ioan Florin Avram de la Parohia Ortodoxă Prunișor. Preacucernicul Părinte a vorbit despre „Rugăciunea – scară către cer” evidențiind rostul rugăciunii în viața creștinului. Părintele a arătat că rugăciunea este ca o scară, întrucât trebuie să ne pregătim sufletul fiecare dintre noi în a înălța o rugăciune sinceră, din adâncul inimii, cu credință tare spre a putea urca pe scara desăvârșirii și a împlinirii rugăciunilor înălțate. Totodată părintele a arătat în cuvântul său că deși de multe ori ne rugăm și ni se pare că Dumnezeu nu ne ascultă, El ne-a auzit, însă nu toate cele pe care le cerem ne și sunt de folos, și de aceea nu toate ne sunt și plinite, deși ele sunt ascultate. Părintele a prezentat și exemple în stăruința în rugăciune dar și plinirea sau neplinirea acestora din Învățăturile Sfinților Părinți pentru a evidenția faptul că atunci când suntem deznădăjduiți în neplinirea rugăciunii înălțate, și sfinții au trecut prin așa ceva, împărtășind creștinilor care îi ascultau din experiențele lor și arătând învățătura și morala care o înțelegeau din toate aceste încercări ale vieții.
La final părintele paroh a mulțumit Preacucernicului Părinte pentru frumosul cuvânt de învățătură, pentru răspunsul afirmativ invitației adresate de a fi prezent în această seară în această parohie și, întrucât sâmbătă 29 martie Preacucernicul Părinte își sărbătorește ziua de naștere părintele paroh dimpreună cu credincioșii acestei parohii i-au urat și cântat tradiționalul „La mulți ani!” rugându-L pe Bunul și Milostivul Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate asupra sfinției sale și de acum înainte, oferind în dar părintelui o icoană a „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir” ocrotitorul acestui sfânt lăcaș, spre a-i aduce aminte de împreuna-slujire și de vizita pastorală în această parohie la acest ceas aniversar!
Vineri seara a fost prezent în mijlocul nostru Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor Dimitriu Ștefan Liviu de la Parohia Ortodoxă Petriș. Preacucernicul Părinte a vorbit despre „Crucea mărturisirii în viața Sfântului Preot Mărturisitor Ilarion V. Felea” un preot nou canonizat și reprezentativ al județului Arad. Întru început părintele a arătat nevoia asumării crucii pe care fiecare dintre noi ca și creștini o purtăm spre a ajunge la o asemănare cu Hristos, dar și pentru a înțelege mai bine greutățile prin care a trecut Sfântul Preot Mărturisitor Ilarion V. Felea. Mai apoi părintele a prezentat biografia sau viața Sfântului Părinte, dar și câteva aspecte ale vieții sale, precum și mai ales torturile la care a fost supus părintele de Securitate din pricina mărturisirii și nelepădării sale de credința în Mântuitorul Iisus Hristos. Totodată părintele a prezentat și unele consemnări ale altor Sfinți Părinți nou canonizați sau a unor persoane emblematice ale acelor vremuri care l-au cunoscut pe părintele. Părintele a adus cu el spre a prezenta credincioșilor și câteva cărți ale Sfântului Părinte Mărturisitor Ilarion V. Felea, vorbind pe scurt despre fiecare carte în parte și prezentând învățăturile esențiale care reies din fiecare. La final preotul paroh Craveț Cătălin dimpreună cu credincioșii acestei parohii la acest ceas aniversar al parohiei și mai ales pentru că an de an Preacucernicul Părinte a răspuns afirmativ invitației de a fi prezent la aceste seri duhovnicești și a ține un cuvânt de învățătură i-au urat și cântat părintelui tradiționalul „La mulți ani!” în semn de aleasă prețuire și mulțumire, rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate asupra sfinției sale și de acum înainte!
Sâmbătă seara, în ultima seară a acestei Săptămâni duhovnicești aniversare, în mijlocul credincioșilor parohiei noastre a fost prezent Preacucernicul Părinte Iconom Stavrofor Suba Ioan-Laurențiu de la Parohia Ortodoxă Căprioara. Preacucernicul Părinte a vorbit despre „Exercițiul duhovnicesc în cele trei mari religii monoteiste: creștinism, islamism și mozaism”. Preacucernicul Părinte a prezentat întru început noțiunea de „monoteism”, mai apoi a prezentat principalele caracteristici ale noțiunii de post și cum se practică în fiecare dintre aceste trei mari religii, aducând atât argumente scripturistice cât și istorice. Totodată părintele a prezentat și istoricul postului în creștinism, spunând că indiferent că vorbim de mozaism, islamism sau creștinism persoana centrală este Hristos, chiar dacă poartă o altă denumire în fiecare dintre religii. Părintele a vorbit și despre cele patru mari posturi pe care le avem în creștinism precum și particularități ale modului de a posti în fiecare dintre cele trei religii, dar și asemănări și deosebiri între acestea. Credincioșii i-au urat și cântat tradiționalul „La mulți ani!” întrucât nu peste mult timp părintele va aniversa 20 de ani de la hirotonia întru preot rugându-L pe Milostivul Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate asupra sfinției sale și de acum înainte! La final părintele paroh Craveț Cătălin Dumitru a mulțumit Bunului Dumnezeu pentru că a ajutat ca și în acest an să poată fi dusă la bun sfârșit această „Săptămână duhovnicească”, pentru tot ajutorul venit în acești 10 ani de seri duhovnicești, Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, pentru binecuvântare în a organiza aceste seri duhovnicești, preoților prezenți în acești ani, și nu în ultimul rând bunilor săi credincioși care într-un număr atât de frumos au dat curs invitației sfinției sale de a participa la aceste seri și de a se hrăni duhovnicește din darurile cele bogate și Cuvântul Tatălui Ceresc! Lui Dumnezeu slavă pentru toate!
Pr. Craveț Cătălin Dumitru





