Cerc Pastoral în Parohia Nădlac

Astăzi 8 mai 2025, a avut loc în Parohia Ortoxă Română Nădlac, întâlnirea Cercului Pastoral Misionar Pecica IV, coordonat de pr.dr. Tudor Budeanu de la parohia Macea II.

Tema lucrării de azi se plasează în tematica  anuală a Sfântului Sinod „2025 – Anul Centenarului Patriarhiei Române şi al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea”, refeatul fiind întocmit și susținut de pr.dr. Alexandru Cotoraci, paroh al Parohiei Nădlac, cu tema „Aniversarea a 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie. Chipuri de preoți duhovnici de vocație și mărturisitori în secolul XX”.

Referatul a fost întocmit cu rigurozitate, pe două paliere de cercetare: în prima parte se accentuază demersul istoric și politic pentru înființarea Patriarhiei„după patru decenii de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, în februarie 1925, la propunerea Mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei şi Sucevei (1853-1934), Sfântul Sinod „în unanimitate şi cu însufleţire” a hotărât, în ziua de 4 februarie, înfiinţarea Patriarhiei Române şi ridicarea Arhiepiscopului şi Mitropolitului Ungrovlahiei, în calitatea sa de primat al României, la rangul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”.

A doua parte a referatului a adus în discuție chipurile preoților mărturisitori din secolul XX, teologi și duhovnici de vocație a Bisercii. Asfel au fost menționați, părintele Dumitru Stăniloae împreună cu duhul filocalic imprimat teologiei românești, părintele Ilie Cleopa ce a pătimit mult în anii comunismului, Arsenie Papacioc cel mult iubit de credincioșii din întreaga țară, Ilarion Felea profesorul dedicat și desigur „Sfântul Ardealului”, părintele Arsenie Boca. Personaliatea marcantă a teologilor mărtiurisitori, evocată în referat, invită la adâncă meditație și făptuire, fiind un adevărat urcuș duhovnicesc pentru fiecare dintre noi. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-ne  și ne mântuiește pe noi.

Pr. Dr. Tudor Budeanu