,,Proiectul național de informare și prevenire a traficului de persoane” desfășurat la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, a ajuns la final

Seminarul Teologic Ortodox Arad continuă să se numere printre instituțiile de învățământ de prestigiu, în cadrul căreia se desfășoară numeroase activități menite să contribuie la formarea elevilor prin intermediul unor proiecte lansate la nivel național și internațional.

La Seminarul Teologic Ortodox din Arad s-a finalizat astăzi, 19 mai 2025, un proiect național de informare și prevenire a traficului de persoane, desfășurat în Patriarhia Română și implementat de Federația Filantropia cu ajutorul Fundației Organizația  Internațională pentru Caritate Creștin-Ortodoxă, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului.

Beneficiarii proiectului de informare care urmărește „identificarea și prevenirea traficului de persoane”, elevii seminariști din clasa a IX-a, coordonați de doamna prof. Ancuța Elena-Irina, s-au bucurat de un eveniment deosebit: vizita pr. Ciprian Ioniță, consilier patriarhal al Sectorului Social-Filantropic al Administrației Patriarhale, președintele Federației Filantropia. Într-un cadru special, în aula  Facultății de Teologie Ilarion V. Felea, au participat:  Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, părintele consilier patriarhal Ciprian Ioniță, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, pr. ic. stavr. Bogdan-Gheorghe Noghiu, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului, pr. prof. Călin-Dan Teuca,  directorul Seminarului Teologic Ortodox din Arad, pr. prof. Vlad-Sergiu Sandu, președintele Filantropia Arad, alături de elevii seminariști și  profesorii lor.

Acest proiect  s-a derulat  în cadrul orelor de  Consiliere și orientare ale elevilor din clasa a IX-a, în perioada noiembrie 2024 – mai 2025. Participanții la aceste întâlniri au învățat cum să recunoască persoanele traficate și care sunt modalitățile prin care pot contribui activ la oprirea fenomenului. În timpul desfășurării acestei activități, elevii au primit informații despre pericolul traficului de persoane prin intermediul unor ateliere, vizionarea unor filme, prezentări PowerPoint și studii de caz.

O altă activitate care trebuie amintită este realizarea filmului intitulat ,,Capcana iubirii”, facilitând procesul de învățare a tinerilor, indicându-le cum să evite a deveni victime ale traficului de persoane. Filmul ilustrează pericolul traficului de persoane, fiind un mesaj de conștientizare, un semnal de alarmă pentru tineri și adolescenți, prin care aceștia pot să ia atitudine și să manifeste  curaj în fața unui fenomen atât de periculos. Totodată, ne descoperă cât de important este sprijinul și ajutorul oferit victimei, deoarece eliberarea acesteia vine din faptele pline de curaj ale familiei, apropiaților sau prietenilor.  Tăcerea noastră, atitudinea de indiferență, poate costa libertatea și viața unui suflet nevinovat, prins în ,,colivia” clădită pe minciuna traficanților. Elevii au realizat  și diverse materiale publicitare, postere și desene cu mesaje de conștientizare a pericolului traficului de persoane. Atât filmul, cât și celelalte materiale realizate au evidențiat creativitatea, conștiinciozitatea, spiritul de echipă, determinarea și  capacitatea de sinteză  a elevilor.

În încheierea activității, elevii și îndrumătorii lor au fost răsplătiți cu diplome din partea inițiatorilor programului, pr. Ciprian Ioniță felicitându-i pentru implicare și perseverență.

Înaltpreasfințitul Părinte Timotei a mulțumit părintelui consilier patriarhal pentru includerea seminarului arădean în acest proiect desfășurat în Patriarhia Română cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, precum și tuturor dascălilor și elevilor seminariști implicați în derularea acestuia.

prof. Ancuța Elena-Irina

diriginta clasei a IX-a, Seminarul Teologic Ortodox Arad