La ceas de seară s-a săvârșit slujba Vecerniei cu Litie în cinstea Sfinților Apostoli Petru și Pavel prin care remarcăm un stih aparte a Litiei unde rostim : „ Bogații au sărăcit și au flămânzit iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele ! ”.
Cu adevărat cei care și-au îndreptat pașii în această seară de vară către Biserica Ortodoxă din Livada au căutat pe Domnul pentru a se bucura de tot binele revărsat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos în decursul, anilor peste acest loc binecuvântat unde a răsărit o comunitate nouă cu o Biserică nouă așteptând un nou preot în persoana părintelui Ștefan Dimitriu.
Cu toate că Biserica este atât de mare și primitoare în această seară a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși din localitate și împrejurimi care au umplut locașul de cult dar și curtea acestuia.
Din soborul slujitor au făcut parte părintele protopop Flavius Petcuț, părintele secretar eparhial Emanuel Proniuc, părintele pensionar Florea Gomboș, părintele paroh Ștefan Dimitriu, preot pesionar Viorel Roja, preot pensionar Vasile Pop, preot pensionar Ionel Bălănescu, preot Laurențiu Ioan Suba, preot Florin Suba, preot Dumitru Crașovan, preot Sebastian Buntean, preot Cătălin Craveț, preot Valentin Viliga, oficilități locale reprezentate prin domnul Adrian Țolea primar al comunei Livada, Ionel Berari primar al comunei Petriș, Cornel Popa primar al comunei Hășmaș, absolvenți de teologie , cât și studenți și elevi seminariști !
După săvârșirea slujbei, prea onoratul părinte protopop Flavius Petcuț a rostit un bogat cuvânt de învățătură prin care s-a remarcat mulțumirea față de Dumnezeu, față de părintele Florea Gomboș căruia îi dăruiește o icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe care l-a slujit toată viața. Pentru strădanie, dăruire și slujire în cei 45 de ani din care 38 de ani în comunitatea Sânleani și Livada „fiind un începător de drum față de cei care urmează și că intrăm în lucrul altuia cum învață Biserica”. Mulțumire față de primirea unui nou păstor de suflete pe care îl prezintă înaintea credincioșilor și căruia îi înmânează Evanghelia, Crucea și cheia Bisericii, evidențiind, în cuvinte alese, simbolismul acestora, ca fiind semnele propovăduirii lui Hristos și slujirii Bisericii.
Părintele Florea Gomboș a mulțumit bunului Dumnezeu pentru ajutorul primit în toți acești ani de slujire , familiei dar mai ales doamnei preotese Doina care a fost trup și suflet alături de Biserică pentru a sprijini întreaga activitate cât și a tuturor credincioșilor cu care a zidit această frumoasă Biserică, chiar dacă unii dintre ei au trecut la cele veșnice. A urat mult succes noului preot atât pe plan duhovnicesc cât și administrativ-gospodăresc cu făgăduința că va fi alături de el și îl va sprijini în toată misiunea preoțească , dăruindu-i un rând de veșminte noi și o cruce de binecuvântare și ghivece cu flori atât noului preot cât și doamnei preotese.
Părintele Florin Suba de la Parohia Pojoga și Sălciva din Eparhia Hunedoarei care a fost multă vreme consilier a Bisericii din Petriș unde a slujit părintele Ștefan 12 ani , a adus un bogat cuvânt de mulțumire și de felicitare pentru timpul petrecut la Petriș evidențiind una dintre cele mai importante calități ale părintelui Ștefan și anume că a intrat în fiecare casă din parohia pe care a păstorit-o și la orice oră din zi și din noapte a putut fi contactat sărind în ajutorul celor ce erau în nevoie. Dăruind din partea Consiliului Parohial și a credincioșilor din Petriș un rând de Sfinte Vase, un coș cu flori și o felicitare !
Noul preot paroh în persoana părintelui Ștefan Dimitriu a adus un cuvânt de mulțumire bunului și milostivului Dumnezeu pentru darul vieții, Înaltpreasfințitului Dr. Timotei Seviciu pentru darul hirotoniei și purtarea de grijă încă de pe băncile școlii teologice; permanenței Arhiepiscopiei Aradului; profesorilor care l-au îndrumat în timpul Seminarului și a Facultății de Teologie; părinților care l-au născut, educat și l-au crescut; doamnei preotese Daniela care l-a urmat și l-a sprijinit cu întreaga sa familie în lucrarea preoțească timp de 12 ani cu timp și fără timp în Parohia Petriș căruia i-a oferit un buchet de flori; părintelui protopop Flavius Petcuț pentru frumoasa prezentare și disponibilitatea de a fi la acest eveniment de suflet în parohia Livada oferindu-i un buchet de flori și o cruce de stravofor; părintelui Florea Gomboș pentru călduroasa primire dăruindu-i un buchet de flori și o cruce de stravofor cu urări de bine și mulțumiri pentru întreaga activitate; autorităților locale oferind o icoană cu Maica Domnului de la Muntele Athos domnului primar Adrian Țolea care l-a rândul său a urat un cuvânt de bun venit dăruind o carte a Noului Testament ediție îngrijită la Mănăstirea Vatoped; tuturor credincioșilor prezenți atât din parohia Livada, parohia Petriș cât și celor veniți din împrejurimi care au făcut să fie neîncăpătoare această Biserică; celor care s-au ostenit cu cele ce se vor servi la ieșirea din curtea Bisericii; Consiliului Parohial și administrație locale pentru pregătirea organizatorică a acestui eveniment istoric din viața parohiei.
Părintele paroh Ștefan Dimitriu, alături de părintele Cătălin Craveț și părintele Dumitru Crașovan au uns cu untdelemn, au împărțit litie și au dăruit un Acatist și o iconiță tuturor celor prezenți. Împreună cu multă bucurie s-a mers spre noul Căminul Cultural din localitate pentru agapa frățească ce a fost oferită de noul preot.
Pentru toate acestea ce s-au petrecut în această seară de sărbătoare dăm mulțumire lui Dumnezeu celui slăvit în Treime: Tatăl , Fiul și Duhul Sfânt. Amin !
Pr. Ștefan Dimitriu









