CREDINCIOȘI ARĂDENI DIN ZONA INEULUI ÎN PELERINAJ LA SFINȚII PĂRINȚI PAISIE ȘI CLEOPA DE LA SIHĂSTRIA

În perioada 18-23 august 2025, un grup de credincioși din Protopopiatul Ineu, însoțiți de părintele Radu Sas, paroh în Groșeni, au participat la un pelerinaj de suflet, în anul centenar al Patriarhiei Române, în care au fost canonizați mai mulți Sfinți Români, printre care și doi din marii duhovnici ai României din veacul al XX-lea, anume Sfinții Părinți Paisie și Cleopa de la Sihăstria.

Astfel, pelerinajul a avut ca principale obiective cunoașterea vieții religioase a marilor părinți duhovnici amintiți și cinstirea lor prin rugăciuni și închinarea la Sfintele Moaște.

Itinerariul pelerinajului a fost următorul: în prima zi de pelerinaj plecând de la Ineu, grupul de pelerini au vizitat Mănăstirea Lupșa, Mănăstirea Recea și Mănăstirea Toplița, după care s-au cazat la Vatra Dornei. În ziua a doua s-au vizitat mănăstirile: Rarău, Voroneț, Gura Humorului, Moldovița și Sucevița, iar cazarea s-a făcut la Vicovu de Jos. În ziua a treia s-au vizitat mănăstirile: Putna, Sihăstria Putnei, chilia Sfântului Daniil Sihastru, Mănăstirea Cămârzani, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, iar cazarea peste noapte s-a făcut la Botoșani. În ziua a patra s-au vizitat mănăstirile: Vorona, Sihăstria Voronei, Mănăstirea Zosin, Catedrala Mitropolitană din Iași, unde pelerinii s-au închinat la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, Mănăstirea Vlădiceni și cazarea la Iași. În ziua a cincea s-au vizitat satul Humulești și mănăstirile: Agapia, Văratec, Sihăstria, Secu, Neamț și cazarea la schitul Braniște. În ultima zi s-au vizitat Mănăstirea Petru Vodă, Mănăstirea Durău, Cheile Bicazului, Lacul Roșu, Mănăstirea Izvorul Mureșului și s-a finalizat cu reîntoarcerea la Ineu.

Pe parcursul atingerii obiectivelor pelerinajului, la mănăstirile arătate, credincioșilor prezenți în acest pelerinaj, li s-au prezentat date despre așezămintele monahale, pelerinii s-au închinat în bisericile de mănăstire și desigur s-au închinat la Sfintele Moaște. Deasemenea s-au rostit rugăciuni de mulțumire, acatiste și s-a participat la Sfânta Liturghie.

Prof. Zau Raul Teodor